Reprezentanţii opozţiei parlamentare contestă decizia Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională asupra articolului de lege care interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Victor Ciorbea se comportă ca avocatul personal al lui Liviu Dragnea, spune Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL. Iar Traian Băsescu, liderul PMP, reaminteşte faptul că actualul preşedinte al CCR era preşedintele Camerei Deputaţilor în momentul în care legea a fost adoptată.
Mădălina Dobrovolschi, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui: „Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar. Este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să fie util majorităţii politice printr-un demers care apăra dreptul persoanelor condamnate penal de a ne conduce.”
Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Nu intenţionez să merg prim-ministru acum. Am dat un vot de încredere actualului cabinet. Am văzut două presiuni nepermise din partea administraţiei prezidenţiale. O presiune asupra judecătorilor CCR, transmiţându-le ca nu cumva să ia în seamă ce a sesizat Avocatul Poporului şi, de asemenea, o ameninţare şi o presiune pe Avocatul Poporului, căruia i s-a transmis că trebuie să ţină cont de ceea ce vrea preşedintele României.
Raluca Turcan, preşedinte interimar al PNL: „Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, se comportă ca avocatul PSD, al lui Liviu Dragnea şi nu ca o instituţie care se numeşte Avocatul Poporului. PNL speră ca judecarea acestei speţe la CCR să se facă în mod corect.”
Nicuşor Dan, preşedintele USR: „Ca element general, Victor Ciorbea nu deserveşte funcţia pentru care a fost numit. Avocatul Poporului, în orice democraţie din lume, se procupă de oamenii care suferă o nedreptate din partea autorităţilor.”
Traian Băsescu, preşedintele PMP: „Am văzut motivarea. Este absolut puerilă. Este evident că Victor Ciorbea a rămas acelaşi supus al PSD. Nu a făcut o sesizare înainte, ca să se poată instala un guvern marionetă şi o face acum, în speranţa că Valer Dorneanu va avea alt punct de vedere decât acela pe care l-a avut când a semnat legea în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în 2001.”