Test de sinceritate. Eugen Nicolăescu: Sunt convins că îmi este ascultat telefonul

Data publicării:
nicolaescu digi24

Cui i-ați fi decernat premiul Nobel pentru literatură?

Nu știu să vă spun. Citesc, dar nu cred că tot ce am citit eu în ultima vreme... Am citit cărți frumoase, dar foarte ușoare. Citesc foarte mult John Grisham, de exemplu. Îmi plac toate acele povestiri din lumea juridică.

Ați putea recomanda un scriitor român pentru Nobel?

N-aș vrea să glumesc.

Defectul pe care nu îl puteți tolera la cei din jur?

Minciuna.

Pro sau contra exploatării de la Roșia Montană?

Împotrivă. Am spus-o de mai multe ori.

Ați urcat la volan după ce ați băut un pahar cu vin?

N-am permis de conducere și nu am mașină.

Credeți că vă este ascultat telefonul?

Sunt convins că da. Nu mă simt în niciun fel. Cred că nu am nimic de ascuns și nu-mi pasă. Dar nu mă simt confortabil că, uneori, în timp ce vorbesc cu nevastă-mea se poate asculta, dar asta e altă discuție.

Cine este astăzi liderul puterii?

Nu știu dacă neapărat avem un lider al puterii, dar cred că și premierul, și președintele Antonescu pot fi considerați lideri comuni ai puterii.

Președintele Băsescu unde se află pe această hartă?

Prefer să știu că nu există.

Numiți un lider al opoziției cu care ați putea colabora.

Cred că pot colabora cu oricine, nu trebuie să dau un nume. Din cei din opoziție, cu unii am stat la masă, cu mai multe luni și ani în urmă. Unii mi-au fost colegi de partid până au plecat din PNL. Pot să colaborez cu oricine, dacă oamenii sunt corecți.

Credeți că este necesar pactul de coabitare?

Poate a fost necesar pentru extern, dar pentru intern cred că n-a produs niciun efect.

Cea mai mare greșeală pe care a făcut-o PNL de când guvernează împreună cu PSD?

Oh, Doamne! Nu știu dacă pot să o găsesc eu pe cea mai mare, dar cred că ar fi trebuit să fie, poate, mai activ în teritoriu prin organizațiile pe care le are.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri