Tăriceanu: Sper ca Iohannis să nu mai câştige un mandat. Am decis cu PSD să avem un candidat comun

Data publicării:
180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, că speră ca Klaus Iohannis să nu mai câştige un nou mandat la Cotroceni, precizând că ALDE şi PSD au decis să aibă un candidat comun la Preşedinţie, iar după alegerile europarlamentare vor lua o decizie în funcţie de candidatul cel mai bine plasat.

180327_tariceanu_CENTENAR_12_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Întrebat dacă, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis va mai câştiga un mandat, Tăriceanu a răspuns: "Eu sper să nu mai câştige".

El a precizat că a ALDE a avut discuţii cu PSD pe tema candidatului la Preşedinţie.

"Discuţiile cu conducerea PSD ne-au dus la o concluzie, că soluţia cea mai bună e să mergem pe un candidat comun. Vom vedea cine este cel mai bine plast după alegerile pentru Parlamentul European şi atunci vom decide în această privinţă", a explicat liderul ALDE, la Antena 3.

Tăriceanu a declarat sâmbătă, la Iaşi că îşi doreşte ca Liviu Dragnea să rămână un om liber, urmând ca după alegerile europene, PSD şi ALDE să redeschidă subiectul candidatului comun la prezidenţiale.

Întrebat la Iaşi într-o conferinţă de presă ce va face ALDE dacă PSD va decide să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că aceste lucruri vor fi discutate după scrutinul din 26 mai, el adăugând că în prezent ”suntem pe terenul supoziţiilor”.

Totodată, liderul ALDE a spus că îşi doreşte ca Liviu Dragnea să rămână un om liber, motivând că ”în nici o ţară din Europa civilizată, cineva care se ocupă de alegeri şi care mobilizează electoratul la alegeri nu ajunge să fie condamnat pentru asta”.

”Şi el şi eu am spus că am discutat împreună despre viitoarea candidatură din partea coaliţiei şi am hotărât că după alegerile pentru Parlamentul European vom redeschide subiectul ca să hotărâm cum procedăm”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri