Tăriceanu: Remeș nu se preta să primească o pungă cu caltaboși, are o fermă cu 2000 de porci

Data publicării:
decebal traian remes 5523242-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-1

„Sunt foarte mulți lideri politici liberali, a căror carieră a fost distrusă de Traian Băsescu: Unul ca Traian Remeș, care a ajuns în închisoare - și cred că incorect, pentru că dacă Traian Remeș a fost acuzat că a primit caltaboși, puțină lume știe că Traian Remeș are o fermă de 2.000 de porci. Nu cred că el se preta să primească de la cineva o pungă cu caltaboși. El nu este singurul, mai e Tudor Chiuariu, mă refer la Teodor Atanasiu, la Paul Păcuraru, sunt mulți alți lideri care și-au văzut cariera distrusă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

Întrebat dacă acuză că DNA e manipulat politic de Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu a spus: „Nu-i vorba de DNA, pentru că până la DNA au fost plângeri penale care au fost făcute ca urmare a demersurilor întreprinse de Traian Băsescu”.

Fostul premier liberal și-a motivat încă o dată plecarea din PNL: „În momentul de față mie mi se pare că PNL pare să-și încerce viitorul într-o formulă cu Traian Băsescu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. El a precizat că i se pare inacceptabilă această perspectivă. „Traian Băsescu a încercat din răsputeri, cu toate mijloacele, să distrugă PNL-ul, să-l anihileze, să-l spargă”, susține fostul premier.

„PNL-ul, dacă merge în actuala formulă, cu Antonescu candidat la prezidențiale, obligatoriu în turul II, presupunând că intră (...), va avea nevoie să facă apel la voturile pe care eventual le va direcționa Traian Băsescu”, a explicat Tăriceanu. „Nu sunt foarte multe, dar trebuie să recunoaștem că Traian Băsescu are un electorat al lui. Altfel, Crin Antonescu n-are nicio șansă”, a punctat fostul liberal. El a mai spus că i se pare inacceptabil ca, bătând palma cu actualul președinte, PNL să-l readucă pe Traian Băsescu, după ce-și termină mandatul, în jocul politic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...