Tăriceanu dă explicații pentru permisul schimbat peste rând: Preocuparea aleşilor nu e să stea la coadă

Data publicării:
tariceanu permis news

Au apărut primele explicaţii din partea şefului Senatului, după ce s-a aflat că a intrat peste rând la Poliţia Rutieră, pentru a-şi reînnoi permisul de conducere. „Preocuparea aleşilor nu e să stea la coadă, ci să se ocupe de nevoile comunităţii", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-o emisiune televizată.

Între timp, la Serviciul de permise auto din Bucureşti este anchetă, din acelaşi motiv. Verificările îi vizează pe funcţionarii care l-au ajutat pe şeful Senatului să intre în faţă, în condiţiile în care aproximativ o mie de oameni aşteptau afară. Şi la DNA a fost depusă o plângere împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, din acelaşi motiv.

Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi pentru ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societății şi comunităţii lor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală, nu statul la coadă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Am vorbit să merg înainte de începerea programului, ca să nu fac un gest ostentativ de a trece prin faţă”, a adăugat președintele Senatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...