Tăriceanu: Cei excluși azi din ALDE „s-au vândut pentru un Guvern care mai are câteva zile de trăit”

Data actualizării: Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului
Foto: InquamPhotos/George Călin

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei patru membri ALDE excluși astăzi pentru că au acceptat funcții în cabinetul Dăncilă și la Senat „s-au vândut pentru un Guvern care mai are câteva zile de trăit”.

Am programat astăzi o ședință oficială la care am invitat toți membrii Biroului Politic Executiv al ALDE ca să discutăm situația creată prin acceptarea funcțiilor care li s-au oferit domnului Meleșcanu și celorlalți trei în Guvern. La finalul acestei discuții libere am considerat că este nevoie și de o decizie, nu numai de o discuție. Un partid are dezbateri, dar trebuie să ia și hotărâri. Având în vedere că eram în cvorum am luat deciziile care se impuneau. Am constatat că în baza prevederilor statutare, cei care au acceptat această mită politică din partea doamnei Dăncilă nu mai sunt colegi cu noi, au decăzut din calitatea de membri ai ALDE”, a spus Tăriceanu la Digi24.

Acești foști colegi au ales o variantă dezamăgitoare și imoralăalegând să își negocieze funcții de conducere și să contribuie alături de PSD la încercarea de a destructura ALDE. Acțiunile îi acuză mai mult decât statutul. Cei patru au fost persoane care la Delegația Permanentă au votat pentru ieșirea de la guvernare și pentru denunțarea alianței cu PSD. Cei patru s-au vândut pentru un Guvern care mai are câteva zile de trăit”, a spus Tăriceanu.

El a confirmat că filialele ALDE care erau conduse de cei patru membri excluși astăzi au conduceri noi, interimare.

Știau care erau prevederile statutare și am luat hotărârea ca toți cei care acceptă funcții în Parlament, Guvern, fără să aibă acordul nostru, al partidului, pierd calitatea de membru, deci la nivelul filialeloor pe care ei le conduceau trebuiau alese sunt conduceri interimare”, a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a decis astăzi, într-o ședință a conducerii ALDE, să-i excludă pe Teodor Meleșcanu, devenit președinte al Senatului cu sprijinul PSD, și pe Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă, care au acceptat să fie propuși miniștri în Guvernul Dăncilă.

Teodor Meleșcanu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu au anunțat că vor contesta în instanță decizia de excludere din partid.

Zilele Guvernului acesta depind nu numai de moțiunea de cenzură, ci și de necesitatea de a veni în Parlament pentru a cere votul de încredere. S-ar putea ca întâi să avem un vot de încredere solicitat de premier. Dacă nu, atunci Guvernul va cădea prin moțiunea de cenzură”, a spus Tăriceanu.

El a precizat că a avut o întâlnire cu conducerea PNL și că se vor întâli și cu celelalte partide, pe tema moțiunii de cenzură.

Le-am transmis celor din PNL că vrem să știm ce soluții au pentru următorul guvern. Trebuie să vină cu o propunere convingătoare”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele ALDE mai spune că este „absolut deschis” organizării unui congres al partidului.

Astăzi le-am propus colegilor organizarea unui congres până la finele acestui an. Cred că este nevoie ca acum, odată cu trecerea în opoziţie, să reconsiderăm anumite abordări pe care le avem. E bine ca membri ALDE să ştie, să afle că există viaţă şi după ruperea alianţei cu PSD şi după alegerile din noiembrie”, a spus Tăriceanu.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...