SCANDAL.Tăriceanu: Am fost şantajat! Constantin: A pus pe listă penali

Data actualizării: Data publicării:
daniel constantin calin popescu tariceanu alde foto facebook 07 08 2015

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente, că la alegerile legislative a fost pur şi simplu şantajat” de Daniel Constantin în legătură cu anumiţi membrii ai partidului care urmau să candideze, dar cu care nu era de acord în privinţa nu a participării lor, ci poziţiile respective”, precizând că a făcut o concesie” pentru că altfel partidul risca să intre în impas şi să nu poată depune listele.

„Am şi eu o serie de nemulţumiri legate de funcţionarea ALDE, hai să spunem nu numai în ultima perioadă, ci de o bună bucată de vreme. Relaţia care a funcţionat o bună perioadă colegial a înregistrat o primă sincopă în momentul în care au fost alegerile parlamentare. Am fost pur şi simplu şantajat de domnul Daniel Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare cu care nu eram de acord în privinţa nu a participării lor, ci poziţiile respective. Discuţia a fost una foarte tranşantă şi i-am spus că dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas şi nu putem să depunem listele la alegerile parlamentare, deci ALDE să nu funcţioneze. Şi el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens. Şi atunci, cum de multe ori cineva trebuie să facă o concesie, am făcut eu concesia, dar aceasta a fost costisitoare, pentru că eu a trebuit să sacrific unii dintre oamenii care munciseră ca să putem să participăm la alegeri, pentru că evident ALDE nu ar fi fost în Parlament”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat că nu poate acepta această manieră de colaborare”, afirmând că în ultima perioadă Daniel Constantin a refuzat să-şi dea acordul pe o serie de chestiuni care vizau buna funcţionare a partidului.

„Sigur că în astfel de condiţii era clar că trebuie să organizăm un Congres pentru a renunţa la această formulă duală de conducere bicefală, pentru ca deciziile să se poată lua şi sigur să putem merge înainte. Suntem un partid aflat la guvernare, aşteptările cetăţenilor cred că sunt foarte mari şi noi nu putem să rămânem blocaţi în decizii interne din motive care până la urmă nu ne privesc decât pe noi. Trebuie să existe o modalitate eficientă şi de luare a deciziilor democratică la care să participe structurile partidului. Nu pot să fie blocate deciziile partidului chiar şi de un preşedinte”, a explicat Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, la finele şedinţei Delegaţiei Permanente desfăşurate duminică, că membrii Delegaţiei au convocat Congresul extraordinar al partidului pentru data de 21 aprilie, spunând că are intenţia de a candida la preşedinţia partidului.

La rândul său, Daniel Constantin a calificat ca „ruşinos” faptul că celălalt copreşedinte, Călin Popescu-Tăriceanu, vorbeşte de şantajarea sa la întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare, în condiţiile în care acesta ar fi insistat pentru desemnarea unor persoane cu probleme penale. Constantin a mai anunţat că va ataca în instanţă convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru 21 aprilie.

„Este ruşinos ca domnul Tăriceanu să vorbească despre şantaj atâta timp cât el este cel care s-a luptat ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele partidului pentru alegerile parlamentare. Din păcate, domnul Tăriceanu a pus pe masa ALDE şi pe masa Guvernului interesele sale şi ale unui grup restrâns de influenţă”, a afirmat Daniel Constantin, într-un comunicat de presă.

Totodată, Constantin a anunţat că deciziile Delegaţiei Permanente care s-a desfăşurat duminică vor fi atacate în instanţă întrucât au fost adoptate nestatutar. 

„Şedinţa convocată astăzi a fost nestatutară, iar convocarea Congresului în cadrul acesteia este o decizie abuzivă. La fel cum sunt toate deciziile adoptate astăzi. Ceea ce clamează domnul Tăriceanu, privind decizia de convocare a Congresului cu 50%+1 din numărul delegaţiilor judeţene nu este statutar şi va fi atacat în instanţă”, mai precizează sursa citată.

Daniel Constantin a părăsit sala în care se desfăşura Delegaţia Permanentă a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii, aceştia susţinând că şedinţa este nestatutară. Copreşedintele ALDE şi-a motivat gestul prin faptul nu au fost convocaţi toţi membrii de drept ai Delegaţiei Permanente.

„Componenţa Delegaţiei Permanente care s-a convocat nu este cea statutară. Am agreat miercuri convocarea Delegaţiei însă secretariatul dintr-o anumită parte a convocat alţi colegi şi nu sunt toţi cei care trebuie să fie în Delegaţia Permanentă, în conformitate cu Statutul”, a declarat Daniel Constantin.

Acesta a arătat că Statutul stipulează că din Delegaţia Permanentă a ALDE fac parte membrii Delegaţiei Permanente a PLR şi membrii Consiliului Naţional al PC. Am vrut să le aduc la cunoştinţă: «Oameni buni, nu s-au convocat toţi membrii Delegaţiei Permanente»”, a afirmat Constantin adăugând că nu poate accepta convocarea Congresului de către un organism constituit nestatutar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri