Țarc pentru presă la Parlament

Data publicării:
dragnea jurnalisti

Noua sesiune parlamentară a început, la Camera Deputaţilor, cu reguli noi pentru jurnalişti. Reporterii şi cameramanii trebuie să stea într-un spaţiu delimitat. Ţarcul a fost montat pe holul din faţa sălii de şedinţe la cererea Direcţiei de afaceri Interne a Parlamentului. Directorul acesteia spune că nu a primit nicio comandă politică, ci doar a vrut să facă ordine.

Reporter: De ce?

Angajat al Parlamentului: Dar v-am spus, e un pic mai mult loc acolo.

Eduard Bachide, șeful Direcției Afaceri Interne: Ca să nu mai existe probleme, v-am repetat.

Reporter: Decizia este una scrisă?

Eduard Bachide: Nu, domnule, este o decizie verbală. Nu trebuie să dea o decizie scrisă.

Eduard Bachide: Pur și simplu, administrativ să fie o bună funcţionare şi o fluiditate.

Reporter: S-a plâns vreun deputat că nu a putut să treacă din cauza presei?

Eduard Bachide: Nu, dar ştiţi ce s-a întâmplat data trecută?

Reporter: Ce s-a întâmplat?

Eduard Bachide: Nişte colegi din Parlament au ieşit din plen, au făcut un culoar, ne-au înghiontit, ne-au îmbulzit, ne-au lovit.

Reporter: De ce se vrea presa departe de Parlament?

Liviu Dragnea: Luați-mă mai ușor .

Reporter: Știați de aceast decizie?

Liviu Dragnea: Nu poate fi decizia mea, domnişoară, pentru că asta ține de secretariatul general al Camerei.

Reporter: V-aţi simţit agasat de noi, jurnaliştii?

Liviu Dragnea: Nu. Nici vorbă. Puteți să îmi dați și cu camerele în cap. Cum ați lovit alți parlameri. Dacă așa înțelegeți să faceți presă așa o facem. Nu eu decid asta. Singurul lucru puțin exagerat pe care mi l-aș dori e ca la baie să merg singur. În rest, nu e problemă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri