Surse: Voiculescu vrea înapoi la minister, chiar și consilier. Deși Wiener are susținere în partid, PLUS insistă pentru Mihăilă

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
ioana mihaila
Ioana Mihăilă este susținută de PLUS pentru Ministerul Sănătății. Foto: Facebook/Ioana Mihăilă

Liderii USR PLUS au discutat în ultimele zile despre variantele luate în calcul pentru ministerul Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Deși în ședința de Coaliție de marți nu vor intra cu o propunere, obiectivul principal al celor din USR PLUS fiind să obțină garanții suplimentare de la PNL, varianta care are cele mai multe șanse este Ioana Mihăilă, actual secretar de stat în minister, susțin surse din partid.

În USR PLUS părerile sunt, însă, în continuare împărțite. Mai mulți lideri importanți din USR au susținut că o propunere mult mai bună ar fi cea a medicului Adrian Wiener. Deputatul USR PLUS este apreciat ca un bun profesionist și în același timp ca un politician care ar putea să gestioneze ministerul. 

Ioana Mihăilă este, însă, susținută puternic de cei din PLUS, care consideră că ministerul a fost obținut de Cioloș la negocierile de anul trecut pentru Vlad Voiculescu, iar acum, chiar dacă USR și PLUS au fuzionat și sunt un singur partid, la conducerea ministerului trebuie numit tot un om din PLUS. Ioana Mihăilă este fost preşedinte PLUS Bihor și medic endocrinolog, secretar de stat în Ministerul Sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu. 

O decizie finală ar urma să fie luată în ședința Consiliului Național care va fi programată cel târziu mâine. 

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, se vede în continuare în minister. După ce mai multe zile la rând a declarat că ar putea fi din nou propus la Sănătate, Voiculescu ia în calcul inclusiv să revină pe o funcție de consilier onorific. Deși colegii din PLUS sunt gata să îl susțină, cei din USR nu sunt încântați de această variantă care ar putea duce la noi tensiuni cu partenerii de guvernare.

Ce va cere USR PLUS la negocierile din Coaliție

Până la propunerea unui nou ministru la Sănătate, USR PLUS va cere la negocierile de marți din Coaliție o listă de reforme pe care Guvernul Cîțu ar trebui să o urmeze și reguli mai clare de funcționare a Coaliției. „Foaia de parcurs” a fost redactată după consultarea din partid și după ce USR PLUS a făcut un pas în spate în ceea ce privește solicitarea fermă de schimbare a premierului Cîțu.

Printre solicitările celor din USR PLUS ar urma să se regăsească și alegerea primarilor în două tururi, solicitare care, cel mai probabil, nu va fi acceptată de UDMR. De asemenea, aceștia vor cere proceduri legate de demiterea unui ministru.

De partea cealaltă, liberalii sunt de acord cu reformele propuse de USR PLUS care sunt cuprinse și în programul de guvernare. Alte puncte cerute de USR PLUS, precum primari în două tururi, nu sunt acceptate, mai ales că ar putea duce la un conflict cu UDMR. PNL respinge categoric orice reguli de funcționare a Coaliției care încalcă dreptul constituțional al premierului de a demite miniștri.

Citește și Surse: Ce au discutat liderii Coaliției la ședința care a durat aproape patru ore. „USR PLUS caută o ieșire onorabilă din colț”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...