UPDATE Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Alexandru Nazare. Florin Cîțu, desemnat interimar la Ministerul de Finanțe

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
alexandru nazare si florin citu
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a fost remaniat de premierul Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Alexandru Nazare a fost revocat din funcția de ministru de Finanțe. Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, un decret în acest sens. Cererea a fost trimisă la Cotroceni de premierul Cîțu.  

UPDATE 14.05. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Alexandru Nazare din funcția de ministru de Finanţe.

Totodată, președintele a semnat decretul prin care Florin Cîțu este desemnat ministru interimar.


Surse din interiorul PNL susțin că miza schimbării ministrului Finanțelor este legată de războiul intern din partid, respectiv de conflictul deschis între Florin Cîțu și Ludovic Orban. Nazare nu ar fi fost de acord cu rectificarea bugetară preferențială față de anumiți primari liberali, acuză sursele citate. 

Florin Cîțu a declarat după ședința de guvern de la ora 12 că Nazare a refuzat să își dea demisia. „A avut posibilitatea să își dea demisia, a fost revocat”, a spus premierul. 

„Decizia am luat-o după o analiză la șase luni. Avem proiecte întârziate la ministerul Finanțelor”, a spus premierul, întrebat fiind care sunt motivele revocării ministrului finanțelor. 

”Mă voi asigura că toate proiectele întârziate sunt repornite și vom corecta greșelile”, a mai spus șeful guvernului. Acesta l-a ironizat pe fostul ministru, spunând că „poate organizează și acesta o conferință de presă după șase luni de zile”, făcând aluzie la lipsa lui Alexandru Nazare din comunicarea guvernamentală. 

Cîțu a mai spus că la ministerul Finanțelor va fi efectuat și un control de către Corpul de Control al premierului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri