Surse: Ce vor PSD și PNL la rotativă. Liberalii cer un „pact de neagresiune” cu PSD. Ciucă își dă demisia pe 26 mai

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - AMBASADA UK- INCORONARE CHARLES III - 11 MAI 2023
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se pregătesc pentru rotativa guvernamentală. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Negocierile pentru rotația guvernamentală au intrat în linie dreaptă. Nicolae Ciucă își da da demisia pe 26 mai, ceea ce va declanșa demisia în bloc a Guvernului, urmând ca apoi să înceapă procedurile pentru numirea Guvernului Ciolacu. Liderii PNL și PSD s-au renunit, marți, în ședințe separate pentru a discuta despre rotativa guvernamentală și împărțirea ministerelor. Atât Marcel Ciolacu, cât și Nicolae Ciucă, au cerut mandat de la partide pentru a purta mai departe negocierile în Coaliție. În discuțiile informale de la Vila Lac, de luni noapte, liberalii au stabilit să îi ofere lui Nicolae Ciucă un mandat flexibil de negociere. Asta înseamnă că discuțiile pleacă de la respectarea protocolului, însă PNL e dispus să cedeze Transporturile social democraților, dacă obțin alte ministere în plus. De partea cealaltă, Marcel Ciolacu a cerut partidului, de asemenea, un mandat flexibil de negociere cu PNL, dar și pentru reducere numărului de ministere în guvernul pe care îl va conduce. 

Potrivit unor surse politice de la vârful celor două partide, după discuțiile din forurile de conducere, urmează negocierile din Coaliție, care ar putea începe chiar de miercuri. Liberalii își doresc respectarea protocolului semnat la constituirea coaliției de guvernare, care prevede schimbul unor ministere între PSD și PNL. Astfel, Transporturile ar trebui să treacă la PNL și Fondurile Europene la PSD. Finanțele vor continua în guvernul Ciolacu cu un ministru liberal, în timp ce Justiția ar urma să aibă un ministru PSD. 

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis, însă, colegilor din partid „că rocada guvernamentală este „o responsabilitate faţă de ţară”, pregătindu-i pentru posibila cedare a ministerului Transporturilor către PSD. „Ce vrem să facem? Intrăm într-un proiect de ţară ca cel mai consistent partid, care a luat cele mai grele decizii în istoria României sau ne ghidam să luăm ministerele cu cei mai mulţi bani?”, le-ar fi spus Ciucă liderilor PNL, reuniți luni seara la Vila Lac.

Surse din partid susțin că mai mulți lideri importanți din PNL s-au pronunțat pentru preluarea Transporturilor, ca să nu „taie Grindeanu panglici la autostrăzi”. Totuși, liberalii ar fi de acord cu cedarea unui alt minister de către PSD, în cazul în care social democrații vor rămâne cu Transporturile. Adică, să primească în plus Agricultura. PSD nu ar fi de acord cu această variantă.

„Nu am cerut absolut nimic, am cerut să ne facem treaba, am pus amprenta liberală pe educație, dezvoltare, sănătate”, le-a mai spus Ciucă liderilor PNL reuniți marți la Parlament. 

Liberalii prezenți la ședința BPN au mai propus echipei de negociere să ceară un „pact de neagresiune între partenerii de coaliție”, precum și „un pact de necolaborare cu AUR”.

De partea cealaltă, Marcel Ciolacu a cerut în partid, de asemenea, un mandat flexibil. Acesta își dorește, însă, reducerea numărului de ministere, au precizat surse din partid. 

Ideea a fost avansată public de mai multe ori, la finalul săptămânii trecute primvicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, oferind chiar două exemple, comasarea ministerului Familiei, cu ministerului Tineretului și Sportului (UDMR) și comasarea ministerului Economiei cu Mediul de afaceri și Turism (PNL).

Dincolo de discuțiile despre împărțirea ministerelor, liderii PSD și PNL trebuie să lucreze și la un nou program de guvernare. Liberalii au decis, marți, să îl desemneaze pe Gheorghe Flutur negociatorul-șef pentru programul de guvernare al Guvernului Ciolacu.

Dilema lui Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă îşi depune mandatul pe 26 mai, au precizat surse politice. Liderul PNL nu vrea să preia portofoliul Apărării însă se gândeşte la varianta de a fi vicepremier în noul Executiv. 

O decizie nu a fost, însă, luată de acesta, subiectul viitorului său nefiind discutat nici în ședința informală de la Vila Lac. 

Ciucă mai are varianta de a merge președinte al Senatului, după ce nu va mai fi premier. 

Va fi scoasă UDMR de la guvernare?

Liberalii nu exclud scoaterea UDMR de la guvernare. Există mai multe scenarii de lucru, însă toate depind de un acord între PSD și PNL pentru renegociere protocolului. Dacă protocolul va fi deschis, este posibil ca UDMR să piardă ministerul Mediului și să rămână cu două ministere. Dacă se va merge și pe varianta comasării unor ministere, aceștia ar putea pierde și ministerul Sportului.

Astfel de decizii ar putea împinge formațiunea condusă de Kelemen Hunor în afara coaliției de guvernare. În același timp, liberalii și-ar dori și ministerul Dezvoltării, mai ales dacă vor ceda PSD-ului ministerul Transporturilor, fiind un minister cu o mare importanță, mai ales pentru primari și liderii din teritoriu, pentru că Dezvoltarea împarte fondurile pentru administrațiile locale.

Ciolacu își dorește UDMR în continuare în guvern, însă PSD nu este dispus să facă prea multe concesii, susțin surse din partid.

„Nu PNL este generator de disucții. Putem să înțelegem că sunt alte discuții, ok, dacă sunt, negociem. Dar nu a fost corect să aibă loc niște discuții, care nu au vizat funcții, absolut deloc și să se arunce cu fake news că noi am vrea posturile cuiva”, a ținut să transmită Ciucă liderilor din partid reuniți marți la Parlament.

Încă de săptămânile trecute, de când au fost deschise discuțiile despre posibila preluarea a unor ministere de la UDMR, liderii maghiari au amenințat că iau în calcul ieșirea de la guvernare.

Ulterior, atât Marcel Ciolacu, cât și Nicolae Ciucă, au dat asigurări că protocolul se respectă, UDMR neavând niciun motiv să părăsească Coaliția.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...