Statul spune că o familie cu doi copii poate trăi rezonabil cu 2.600 de lei

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu bani in mana la piata

Comisia de Insolvență la Nivel Central a calculat că o familie cu doi adulți, care locuiește la oraș, poate trăi rezonabil cu suma de 2.600 de lei pe lună. Dacă familia locuiește în mediul rural, suma necesară ar fi 2.100 lei.

Vorbim despre o familie teoretică formată din doi adulţi şi doi copii, cu datorii la bănci, care a fost nevoită să-şi declare falimentul. Comisia de Insolvență la Nivel Central a stabilit o sumă minimă care să asigure traiul, iar diferenţa să fie folosită pentru plata datoriilor.

Dacă aceştia trăiesc la oraş, sumele stabilite sunt mai generoase: aproape 800 de lei de adult, în jur de 590 de lei pentru un copil de peste 14 ani şi aproape 420 de lei, sub 14 ani. Aşadar un total de 2.600 de lei pe lună.

Ce îşi pot permite din aceşti bani? Cei mai mulţi se duc pe mâncare şi băuturi, cam 41% din acest buget, adică puţin peste 1.000 de lei. Urmează facturile la utilităţi, care costă în jur de 400 de lei lunar. 215 lei ar trebui să le ajungă pentru transport, fie bani de benzină, fie abonamente pentru autobuz sau metrou. Nu le prea rămân bani pentru haine, bilete la spectacole şi nici măcar pentru medicamente. Cu toate acestea, după calculele specialiştilor, ar trebui să reuşească să pună şi bani deoparte, cam 236 de lei pe lună.

Bugetul este şi mai mic în mediul rural, 2.100 de lei pe lună pentru o familie.

Experţii sunt însă de altă părere. Ei susţin că pentru un trai decent o familie ar avea nevoie de o sumă cel puţin dublă: 6.700 de lei.

Valoarea coşului minim pentru o familie de patru persoane (oraş)

Doi adulţi: 797 lei x 2

Un copil de peste 14 ani: 587 lei

Un copil sub 14 ani: 419 lei

Total: 2.600 lei

Sursa: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

Cheltuielile unei familii

Alimente şi băuturi: 41,1% 1,069,8 lei

Facturi la utilităţi: 15,6% 405,4 lei

Transport: 8,3% 215,5 lei

Îmbrăcăminte: 5,4% 139,2 lei

Cultură: 2,1% 53,4 lei

Economii: 9% 236,3 lei

Sursa: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

Valoarea coşului minim pentru o familie de patru persoane (mediul rural)

Doi adulţi: 644 lei x 2

Un copil de peste 14 ani: 473 lei

Un copil sub 14 ani: 339 lei

Total: 2.100 lei

Sursa: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii

Valoarea coșului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor, deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine și familia sa.

(...)

Valoarea co
șului minim lunar de consum este minimul necesar pentru asigurarea respectării drepturilor, libertăților fundamentale și demnității umane ale debitorului și ale persoanelor cărora acesta le asigură ori le datorează, în condițiile legii, întreținere în mod curent, se arată în Decizia nr. 7/2018 a CINCm intrată în vigoare miercuri, 16 ianuarie 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump impune TARIFE GIGANTICE pentru Europa, mai blând cu...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Pericolul din farfurie. Adevărul despre un aliment de bază în România
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”