S. Grindeanu: Oamenii se uită cu încredere şi speranţă la noi
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Sorin Grindeanu a trecut în revistă măsurile luate de Guvern, vineri, şi subliniază că îi va ţine pe români la curent cu „tot ce se întâmplă în ţară”.
„Pentru mulți dintre români, a fost o zi lungă din cauza viscolului. Ne-am ocupat îndeaproape de fiecare măsură de urgență. Vă vom ține la curent cu tot ce se întâmplă în țară în continuare.
Astăzi, am luat primele măsuri pentru punerea în aplicare a Programului de guvernare în cadrul Ședinței de Guvern: pensii mai mari, salarii mărite pentru cei care muncesc în administrația publică locală (e important să subliniez aici că nu ne referim la funcțiile de conducere), salarii mai mari pentru angajații din funcțiile de execuție din domeniul culturii care, din păcate, au încă venituri insuficiente. Totodată, am decis mărirea burselor studențesti și transport gratuit pe calea ferată pentru aceștia. Am luat o serie de măsuri consistente pentru mediul de afaceri astfel încât să creăm premisele unei creșteri economice sustenabile. Și, nu în ultimul rând, am decis ca de la 1 februarie 2017 să mărim salariul minim la 1450 lei!
Oamenii se uită cu încredere și speranță către noi. Tocmai de aceea, mă voi asigura că vom răspunde cu responsabilitate așteptărilor românilor”.