Sorin Constantinescu, liderul unei asociații din industria păcănelelor, s-a retras din AUR la trei zile după ce s-a înscris

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2023-11-17 095856
Foto: George Simion/ Facebook

Omul de afaceri Sorin Constantinescu, președintele unei asociații sectoriale a companiilor jocurilor de noroc, care face lobby pentru industrie, și-a anunțat joi seară retragerea din AUR, la trei zile după ce s-a înscris în partid, apărând într-o fotografie cu liderul George Simion. El spune că „am fost șocat de atacurile murdare la adresa mea, nu neapărat de la conturile false ale unor troli din alte partide cât de la oameni pe care i-am ajutat într-un fel sau altul de-a lungul anilor și care au șters cu buretele orice lucru sau faptă bună pe care am făcut-o”.

„Vă scriu acest mesaj în urma participării mele la conferința Polului Suveranist, organizată de partidul AUR, și a postării unei fotografii cu mine și liderul acestui partid, domnul George Simion, prin care era salutată alăturarea mea la această formațiune.

Am primit invitația la conferință pentru că susțin ideile acestui partid privitoare la familie, credința creștină și păstrarea identității românești, cât și pentru că îmi doresc să văd mai puțină corupție și mai mulți români care găsesc motive să rămână în propria lor țară.

Nu am participat pentru că mi-aș dori vreo demnitate, celebritate ori avere. Am avut funcții publice: de aceea vorbesc în cunoștință de cauză despre corupție. Sunt cunoscut de un număr semnificativ de oameni: vreau ca mesajul meu să ajungă la și mai mulți dintre conaționalii mei, atâta vreme cât le poate fi de folos cumva. 

Unul dintre avantajele vârstei este experiența necesară pentru a înțelege că, odată ce ai dobândit realizări profesionale și confort material, devin mai importante relația cu cei apropiați și ceea ce lași în urmă. De aceea, pentru că prețuiesc fericirea si linistea familiei mele dincolo de orice, și nu vreau ca prezența mea în viața publică să îi afecteze în nici un fel am decis să fac un pas înapoi și să îmi întrerup scurta mea incursiune în politică aici! Le mulțumesc celor de la AUR pentru propunerile generoase dar consider că nu sunt pregătit să fac acest pas! Am fost șocat de atacurile murdare la adresa mea, nu neapărat de la conturile false ale unor troli din alte partide cât de la oameni pe care i-am ajutat într-un fel sau altul de-a lungul anilor și care au șters cu buretele orice lucru sau faptă bună pe care am făcut-o! 

Activitatea mea va continua în mediul online, atât prin demascarea cazurilor de corupție și a abuzurilor, cât și prin vlogurile culturale, pentru că e important să conștientizăm că există și bine în țara noastră. Atât cât îmi stă în putere, vreau să contribui la o schimbare în direcția aceasta și sunt dispus să susțin pe oricine are aceeași viziune. Aceste câteva zile care s-au scurs de la postarea domnului George Simion m-au făcut să înțeleg cât pot fi unii oameni de superficiali și cât de ușor pot judeca fără să cunoască subiectul în sine!  

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis opinia voastră, contează enorm să știi cine îți este alături! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, arată mesajul publicat de Sorin Constantinescu pe Facebook. 

Mai mulți politicieni și oameni de afaceri și-au anunțat recent înscrierea în partidul AUR, printre ei numărându-se fiica lui Corneliu Vadim Tudor, fostul ministru al antreprenoriatului, Ilan Laufer, sau cunoscutul afacerist din domeniul imobiliarelor, Muhammad Murad. Printre cei anunțați se afla și Sorin Constantinescu, care a apărut într-o fotografie alături de George Simion, publicată pe Facebook de liderul AUR. 

Sorin Constantinescu, fondatorul unei companii de jocuri de noroc, operează o companie de consultanță în domeniu și este și președintele unei asociații sectoriale, care face lobby pentru industrie, potrivit G4Media.

În 2020, fostul premier Ludovic Orban l-a luat consilier pe probleme legate de industria jocurilor de noroc.

Constantinescu a fost vizat în septembrie de premierul Marcel Ciolacu, care a declarat că acesta l-ar fi șantajat din cauza unor proiect împotriva industriei de jocuri de noroc. 

„Tot mă întrebam care din pachetul ăsta de legi deranjează cel mai mult sau care măsură. Niciuna nu aduce falimentul băncilor. Cred că pachetul în ceea ce privește sistemul de funcţionare a jocurilor de noroc. Cred că acolo am deranjat cel mai mult şmecheria. E unul Sorin, una Odette, tot ne caută prin interpuşi şi nu ştiu cum să ajungă la noi, să nu cumva să facem ordine şi serverele acestor jocuri de noroc să fie în instituţia Jocurile de Noroc, şi nu în alte ţări sau în offshore-uri”, a declarat Ciolacu în 29 septembrie la Hunedoara. 

„Dar să știți că ei nu se opresc aici. Să îți fie frică de ceea ce pot inventa despre dumneavoastră. De aceea, eu consider că deja am ajuns într-o formă de șantaj. Și, în calitatea mea de prim ministru, solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii și de un șantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător, că nu știu ce Sorin stă la masă cu liderul populiștilor, astăzi. Fiindcă sunt foarte determinat să duc tot ceea ce am început la capăt”, a mai spus Ciolacu. 

El se referea la Sorin Constantinescu și Odeta Nistor, fostă șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în prezent şefă la Asociaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă. 

Între timp însă, proiectul PSD care ar scoate sălile de păcănele la marginea localităților a fost îngropat în Parlament, iar Ciolacu nu a mai deschis subiectul.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri