Sora Gabrielei Firea conducea instituția care trebuia să verifice azilele groazei. Reacția ministrului: Se încearcă intimidarea mea

Data actualizării: Data publicării:
firea da declaratii
Gabriela Firea. Foto: Profimedia

Sora Gabrielei Firea conducea instituția care ar fi trebuit să verifice azilele groazei. Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, a fost întâi inspector și apoi șefă a Serviciului de Asistență și Proietecție Socială din Voluntari. Dezvăluirea a fost făcută de jurnaliștii Centrului de Investigații Media și Buletin de București. Tot ei au dezvăluit că și cea mai bună prietenă a Gabrielei Firea era vicepreședinta unei Asociații care deținea unul dintre centrele groazei vizate de ancheta DIICOT. Confruntată cu aceste informații, Firea susține că se încearcă scoaterea ei din viața politică.

Gabriela Firea a reacționat joi după amiază printr-un mesaj postat pe Facebook:

Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică! Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum 2 luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrata împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei!

Am spus încă de la apariția informațiilor cu privire la aceste cazuri grave că persoanele responsabile pentru neregulile constatate trebuie să plătească. Este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, iar cine se face vinovat trebuie să răspundă.

Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni și nu pot fi de acord cu astfel de comportamente. Susțin ca toate aceste centre să fie controale, să existe verificări extinse la nivel național. Însă, de la a trage la răspundere vinovații, așa cum pe bună dreptate o fac anchetatorii, până la a inventa persoane responsabile doar pentru a mă calomnia este cale lungă și nu are legătură cu realitatea.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pe care îl conduc nu are atribuții pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități. Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nu intră în atribuțiile ministerului.

Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă. În ciuda eforturilor masive făcute de persoane care și-au dovedit lipsa de deontologie și echidistanță, fiind în serviciul unor partide și oameni politici, singura legătură este faptul că în conducerea unei asociații din dosar a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilierii mei.

Datele din dosar, cele apărute în spațiul public, sunt cea mai mare dovadă că nici consiliera mea nu cunoștea activitatea centrelor deținute de asociația respectivă. Sigur că nu este de interes pentru cei care împroașcă cu noroi faptul că numele ei nu apare nici în stenogramele citate în presă, nici în interceptările publicate și nici pe documente. De asemenea, s-au creat intenționat confuzii publicând imagini amestecate ca să pară și mai vinovată consiliera mea, deci și eu.

Mai spun ceva cât se poate de clar: sora mea nu are vreo legătură cu ancheta DIICOT, chiar dacă lucrează într-una din instituțiile vizate, DGASPC Ilfov. Niciodată de când a fost angajată în această instituție nu a avut atribuții privind persoanele adulte cu dizabilități, acreditarea sau verificarea acestor centre, atribuirea contractelor sau efectuarea plăților pentru serviciile prestate. Atribuțiile de serviciu ale surorii mele privesc programele educative pentru copii. Nici la fostul loc de muncă nu a avut astfel de atribuții, oricât ar afirma persoane care fac parte dintr-un plan bine gândit și regizat pentru compromiterea mea. Sora mea nu este și nici nu a fost anchetată vreodată și nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic. Singura „vină” pe care o are este că îmi este soră și că lucrează în instituția vizată în anchetă, dar într-un alt departament.

Constat cu amărăciune că a început deja campania electorală, cu mult înainte de vreme. Se încearcă prin manipulare, informații scoase din context, falsuri în articole de presă care nu respectă minimul adevăr și sunt corelate politic, denigrare și intimidare, scoaterea mea dintr-o eventuală cursă electorală, înainte ca orice competiție să fi început. În paralel cu ancheta penală, a început și lupta electorală dusă de unele partide politice, în favoarea propriilor candidați, doar pentru a mă împiedica să obțin un nou mandat la Primăria Capitalei.

În ultimele două zile, am fost atacată și terfelită doar cu scopul de a-mi fi distrusă imaginea publică, în scop politic. Este cu atât mai evident când acuzațiile vin dinspre aceleași persoane care m-au atacat sistematic în timpul mandatului de primar general, în campania electorală și, ulterior, în funcțiile publice pe care le-am ocupat. Însă, orice atac la adresa familiei mele, a copiilor mei și a soțului meu, cu dorința de a ne compromite carierele, înseamnă un linșaj de joasă speță. Așa cum a menționat și soțul meu, primăria pe care o conduce nu are competență de control a căminelor de bătrâni și nu are încheiate contracte de prestări servicii sociale cu parteneri privați.

Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București. Nu vor reuși, pentru că adevărul va ieși la lumină, iar oamenii nu se vor lăsa păcăliți de această denigrare și intimidare a mea.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

24 de suspecți reținuți în ancheta căminelor groazei

DIICOT a anunţat, miercuri dimineaţă, că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş. În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri.

Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante. Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...