Senatorul USR Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă

Data actualizării: Data publicării:
Cosmin Viașu
Cosmin Viașu a fost senator USR de Sălaj. Foto: Facebook

Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă, a anunțat vineri partidul într-un comunicat.

„Anunţăm cu tristeţe că senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă, în urma unei lungi suferinţe. Cristian Viaşu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum şi în Comisia pentru cultură şi media. Cristian Viaşu avea 45 de ani şi era căsătorit. A fost un politician pentru care dialogul şi consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei şi sperăm că, în aceste clipe grele, cei apropiaţi vor găsi puterea de a trece împreună peste acest moment de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite USR.

Cosmin-Cristian Viaşu era la primul mandat parlamentar, ales în Senat pe listele USR în Circumscripţia electorală nr.33 Sălaj. El a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială și în Comisia pentru cultură şi media.

De profesie economist, cu un masterat în management şi administrarea afacerilor, Cosmin-Cristian Viaşu a lucrat anterior în mai multe firme private.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri