Senatorii vorbesc mult și muncesc puțin. "Să nu ne mai prefacem că am început să discutăm despre proiecte de legi atât de importante"

Data publicării:
parlamentul romaniei generic - mfax

Senatorii au pornit din start greşit. În prima şedinţă din această săptămână, o declaraţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a iscat o reacţie în lanţ a colegilor lui.

Călin Popescu Tăriceanu: „Consider inadmisibile amenințările proferate la adresa doamnei senator Gabriela Vrânceanu Firea de către președintele Traian Băsescu”.

Dumitru Oprea, liderul senatorilor PDL: „ Nu poti să faci așa ceva decât la declarații politice”.

Puiu Hașotti, liderul senatorilor PNL: „Iată de ce era nevoie de declarații politice! Pentru ca și noi, senatorii, nu numai președintele Senatului, să poată discuta despre acest subiect. De acord? Aplaudați! Mulțumesc!

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD: „Începem iarăși un șir lung de discuții ca să blocăm activitatea de lucru de azi”.

Călin Popescu Tăriceanu: „Mi se pare ca pierdem timpul, inutil, cu aceste discuții sterile”.

După aproape o oră de ping-pong cu replici, senatorii s-au apucat să şi voteze legi. O oră, până când liberalii au părăsit plenul şi şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum. A fost modul în care au protestat faţă de întreruperea lucărilor din Senat timp de o lună.

A doua zi, senatorii au început lucrările cu o oră întârziere. Din nou, minute bune au fost consumate cu scandaluri politice. Pe ordinea de zi, 59 de legi aşteptau dezbaterea.

Senatorul Cristiana Anghel: „Vreți să-mi spuneți mie că eu o sa ma duc prin toata țara pentru cel care candidează de la mine și o să umblu o lună de zile? Nu, domnule, nu o să fac lucrul acesta. Și nu o să facă niciunul.

Emil Pașcan, senator PDL: „Ceea ce nu reușim să evităm este plasarea în ridicol, această imagine execrabilă pe care a dobândit-o Parlamentul României, în general”.

Attila Verestoy, senator UDMR: „Să nu ne mai prefacem că am început să discutăm despre proiecte de legi atât de importante”.

Nici de această dată nu a fost chip ca şedinţa să se încheie conform programului.

În perioada eurovacanţei, senatorii îşi păstrează toate privilegiile: indemnizaţie, cazare şi transport. Ţărăniştii au spus revoltaţi că folosirea resurselor statului în campania electorală este un act flagrant antidemocratic.

Senatorul liberal Cristian Bodea a folosit şi el cuvinte tari. Crede că vacanţa din Camera Superioară este o lovitură de stat iar Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului pentru că permite „dictatura pontistă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...