Senator PSD: Declarația lui Juncker, „ridicolă și ușor etilică”

Data actualizării: Data publicării:
171128_SERBAN_NICOLAE_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Liderul grupului PSD din Senat, Șerban Nicolae, se declară deranjat de avertismentul recent formulat de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și cataloghează părerea acestuia drept „ridicolă și ușor etilică”.

„Am văzut niște păreri personale, am văzut pe un domn care este președinte al Comisiei Europene, care a exprimat niște temeri personale, care ne dădea un fel de amenințări să modificăm legile (Justiției - n.r.) conform deciziilor Curții Constituționale. Probabil că nimeni nu i-a spus că amenințarea este ridicolă și ușor etilică, în condițiile în care toate deciziile CCR sunt luate în considerare de Parlament și întotdeauna sunt puse în acord cu deciziile CCR, nu de grija MCV, nu de grija aderării la Schengen, ci pentru că așa scrie în Constituția României încă din anul 1991. Este o părere ridicolă! Pentru că, din punctul meu de vedere, să spui că Parlamentul României trebuie să respecte Constituția este și redundant și, în general, este jenant”, a declarat senatorul PSD, marți, la Parlament.

Șerban Nicolae a mai arătat că „putem constata că un funcționar de rang înalt al Uniunii Europene își permite să amenințe Parlamentul României, pentru că nimeni, nici măcar cei din apropierea sa nu-i atrag atenția”.

Pe 31 ianuarie, într-o conferinţă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat că, dacă legile justiţiei rămân aşa cum le-a votat Parlamentul, discuţiile privind renunţarea la MCV şi intrarea în spaţiul Schengen „se vor pune în alţi termeni”.

„L-am asigurat pe preşedintele României că ne-am luat angajamentul ca MCV să fie încheiat şi vreau să-mi respect acest angajament. Locul meritat de România este în Schengen şi această comisie nu va înceta până când MCV nu va fi încheiat şi până când România nu va fi recunoscută în mijlocul statelor Schengen”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene.

Întrebat când poate spera România să acceadă în Schengen, Jean Claude Juncker a subliniat: „Dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre MCV şi despre aderarea la Schengen se vor pune în alţi termeni. Şi aşteptăm deciziile Curţii Constituţionale şi, dacă totul decurge cum trebuie, trebuie să asigurăm României locul ei în spaţiul Schengen, pentru că românii nu merită să fie trataţia ca cetăţeni de mâna a doua. România şi românii sunt în centrul vieţii europene şi voi face toate eforturile pentru a-mi îndeplini acest scop, pe atât de repede pe cât ne va permite legislaţia din România”.

Președintele Comisia Europeană a mai spus că CE nu va accepta ca România să facă paşi înapoi privind statul de drept. Juncker a ţinut să precizeze că este foarte bine informat.

„Statul de drept a făcut progrese remarcabile în România şi esteîintr-un stadiu acceptabil şi nu vom accepta ca România să facă paşi înapoi pe acest drum. Trebuie să fie un proces ireversibil şi eu am încredere în sistemul judiciar din România. Am luat cunoştinţă că se spune că am fost dezinformat, dar vreau să vă spun că sunt foarte bine informat în tot ceea ce priveşte deciziile în legătură cu statul de drept. Am un dialog civilizat cu Guvernul, dar sistemul judiciar din România funcţionează şi nu putem spune acum acelaşi lucru despre toate statele membre”, a afirmat Jean Claude Juncker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este treaba cu Kosovo, rana deschisă în inima Balcanilor: ce ne spune...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”