CSM a anunţat că, la nivelul întregii ţări, încetează delegările pentru 48 de procurori. Printre ei, Ionel Corbu, unul dintre cei care se ocupă de dosarul violenţelor din 10 august. Este primul efect al Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea Legilor Justiţiei. OUG92 a provocat şi un scandal în Parlament, între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei.
Dan Barna, președinte USR: O chestiune de de colegialitate, domnule Dragnea, de solidaritate, până la urmă. Presa spune că prin această Ordonanță v-ați fi concediat procurorul din dosarul Tel Drum și eu nu cred că e așa și, din solidaritate, cu dumneavoastră vă solicit sa cereți Guvernului dumneavoastră sa abroge aceasta ordonanţă.
Eugen Nicolicea, deputat PSD: Vă rog să îi tăiaţi microfonul! Vă rog să încetaţi! Deci aceasta a fost o şmecherie de care ar trebui să vă fie ruşine, am să propun sancţionarea dumneavoastră.
Livu Dragnea, președintele PSD: Nu mă interesează dacă rămâne sau nu în DNA acel procuror, chiar nu ma interesează, este o manipulare si daca pleaca ăla, mă rog, dacă pleacă doamna, dosarul ce face, se aruncă în aer? Nu îl preia alt procuror?
Dan Barna, președinte USR: DNA-ul este pus pe butuci. Parlamentarii USR vor merge imediat după votul de la plen la Avocatul Poporului și îi vom solicita în mod expres sa atace această ordonanţă la CCR. Am avut supriza să aflăm că tocmai a plecat într-un concediu. Timp de două săptămâni instituția Avocatului Poporului are obloanele trase.
Stelian Ion, deputat USR: Am fost primiti de adjuncți ai Avocatului Poporului, ne-au explicat ca domnul Ciorbea nu și-a delegat aceste atribuții.
Reporter: De ce nu aţi delegat atribuţiile către adjunctul dumneavostră?
Victor Ciorbea: Am delegat, am delegat!
Reporter: Pot ataca la Curtea Constituţională ordonanţa?
Victor Ciorbea: Nu auzi că am delegat? Taci din gură odată!
Ordonanţa privind legile justiţiei nu se aplică retroactiv, este concluzia la care au ajuns membrii CSM din secția pentru procurori. Prin urmare, procurorii din DNA şi DIICOT care au ocupat funcţiile prin concurs nu sunt pe picior de plecare.