Ruptură în USR. Cioloș amenință cu demisia. Barna îl acuză de „aroganță”: Vrei un partid pe persoană fizică

Adriana Duțulescu | Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
barna ciolos
Dan Barna și Dacian Cioloș. Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Frământările din ultima perioadă din USR au explodat, joi seara, într-o ședință a Biroului Național în care Dacian Cioloș a amenințat că demisionează dacă partidul nu va fi de acord cu programul său politic propus în ședință. Dan Barna l-a acuzat pe acesta că vrea partidul „pe persoană fizică” și că „nu poate să meargă așa”. Ruptura din USR are legătură cu lupta pentru putere, în condițiile în care forul de conducere al partidului este controlat de „Team Barna” după alegerile de anul trecut. 

În ședința de joi seara, Dacian Cioloș a propus Biroului Național un program pentru perioada 2022-2024 care prevede o serie de reforme interne printre care schimbarea statutului, schimbarea secretarului general și numirea acestuia prin concurs, diminuarea puterii Biroului Național prin externalizarea deciziilor și oprirea excluderilor pe motiv de „delict de opinie”.

„Voi cere votul colegilor din BN pe acest program în ședința de luni. Este un plan cu acțiuni de strategie externă, dar și cu măsuri de coerență internă, toate cu propuneri și termene clare de implementare”, le-a transmis Cioloș, liderilor USR.

Surse din partid au declarat pentru Digi24.ro că programul lui Cioloș a fost trimis conducerii la ora la care trebuia să înceapă ședința, iar în ședință Cioloș a spus că va demisiona dacă programul său nu va fi acceptat.

Despre reformele propuse de Cioloș, Dan Barna spune, într-un mesaj intern, că au inteția de a muta decizia partidului în afara forului de conducere ales statutar. Acesta îl acuză pe președintele USR că îl „incomodează” majoritatea.

„Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat Președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majo­ritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare. Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții”, a scris Barna, într-un mesaj intern.

De partea cealaltă, Cioloș acuză luptele interne mărunte și „lipsite de maturitate politică”.

„De la preluarea mandatului nu am timp de altceva decât de stins incendii zilnice iscate din conflictele interne”, i-a răspuns Cioloș. „Unele absolut lipsite de sens și de o imaturitate politică pe care o vom regăsi în fiecare sondaj public. Dar perfecte pentru a deraia întreaga construcție politică și a oferi celorlalte forțe politice oportunitatea de a ne submina constant. Am devenit o formațiune politică pasionată de viața internă de partid și captivă conflictelor interne atât de puternic încât uităm că misiunea noastră este aceea de a oferi alternative cetățenilor, nu de a ne certa și contra între noi”, a scris președintele USR.

Războiul dintre cele două tabere a continuat în mesajele transmise de Barna și Cioloș pe grupurile interne.

Mesajele lui Dacian Cioloș și Dan Barna pe grupurile interne

„Dragi colege și colegi,

Am prezentat azi în Biroul Național USR proiectul meu de președinte al partidului. Este o prevedere statutară dar, mai mult decât atât, este responsabilitatea mea să promovez obiectivele pentru care m-ați ales președinte USR. Voi cere votul colegilor din BN pe acest program în ședința de luni. Este un plan cu acțiuni de strategie externă, dar și cu măsuri de coerență internă, toate cu propuneri și termene clare de implementare. Din punctul meu de vedere, de votul de luni va depinde în mare parte dacă ne propunem să stagnăm sau dezvoltăm USR și de aceea îmi doresc să fim responsabili și să ne asumăm împreună, toată conducerea partidului, o viziune clară pentru următorii ani.

De ce am prezentat acest program?

Președintele are o obligație statutară de a prezenta, după alegere, un proiect de dezvoltare al partidului. Programul conține obiectivele pentru care a fost votat președinte de o majoritate a membrilor și are termene și asumări clare.

Ce conține documentul?

Viziunea președintelui de creștere a USR prin prezentarea unui guvern din umbră, program de guvernare, deschiderea USR către societatea civilă și mediul de afaceri împreună cu care să se construiască programul de guvernare.

Viziunea internă care presupune oprirea plecărilor din partid prin aprobarea unui moratoriu pe excluderi și suspendări pe motiv de delict de opinie.

Transparentizare completă a modului de funcționare a organelor partidului, începând cu activitatea Biroului Național, care trebuie să-și facă publice dezbaterile, concluziile și deciziile. Reorganizarea Secretariatului General USR (funcția de Secretar General va fi reevaluată și scoasă la concurs). Alegeri interne curate, transparente, auditabile.

De ce am cerut un vot în Biroul Național?

Statutar, președintele USR nu are foarte multe pârghii la îndemână pentru a impulsiona dezvoltarea partidului dar este principalul responsabil în fața membrilor care l-au votat și în fața susținătorilor care îl percep drept persoana care reprezintă USR. Vreau o asumare a întregii conduceri pe acest proiect pentru următorii doi ani.”

Programul pe larg îl găsiți AICI.

Mesajul lui Dan Barna

„Mărturisesc că nu am înțeles mesajul pe care ai vrut să ni-l transmiți astă seară în Biroul Național.

Scriu acest mesaj cu senzația că am epuizat capacitatea de a dialoga direct. Și pentru că de trei luni alegi să comu­nici cu colegii singur, filtrând realitatea din BN unilateral. Cum de altfel ai făcut și azi când ne-ai pus pe masă un program al președintelui, ne-ai anunțat că fie îl acceptăm, fie ne despărțim.

Mărturisesc că oricât am încercat să nu te încurc, nu te înțeleg. Am luat chiar o pauză în ultimele luni, mi-a prins bine să stau cu copilul.

Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat Președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majo­ritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare.

Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții.

Dacian, oamenii ne-au ales să colaborăm. Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației.

Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec.

Ce să votăm? Că vrei să faci publică o organigramă care este deja publică? Că vrei să schimbi un secretar general pe care l-ai felicitat pentru activitate? Propui digitalizarea. Există deja, avem instrumentele unui partid digital. Ar fi fost bine să îndemni membrii să le folosească mai mult.

Dacian, e parte din jobul tău să construiești consens. De altfel, asta ai promis. Ți-ai construit campania electorală pe tema aceasta. M-ai atacat că nu mă pricep să construiesc consensul. Am luat o pauză. Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică.

Nu ai loc de majoritate. De fapt, tu nu ai loc de partid. Și vrei să înlocuiești USR cu comitete alese de tine.

Și cel mai ciudat e că lucrurile în BN au funcționat.

Peste 90% din decizii s-au luat prin unanimitate. Ți-am spus că trebuie să ne orientăm spre public, spre externe, spre campanii, să avem încă vibe-ul de la Fără Penali. Ai ales să te concentrezi pe controlul intern. Nu ai putut să intri cu picioarele peste alegerile din Diaspora.

Tu ai propus o schimbare a regulilor la acele alegeri: să își valideze membrii emailul. Am acceptat-o. Nu a ieșit la vot cine ai vrut tu. Ai vrut să anulezi alegerile.

În rest, Biroul Național ți-a votat tot ce ai propus.

Trei ani am negociat, discutat, am condus un partid complicat ca nici altul. Am așteptat de la tine să construiești consens. Vii să ne propui un program al președintelui care suprascrie statutul și funcționarea partidului. Încerci un transfer de responsabilitate de la lideri aleși la comitete alese de tine.

Și, cel mai grav, Dacian, este să arunci partidul în aer când România așteaptă de la noi și de la tine o viziune europeană, liberală, modernizatoare. Suntem prinși între un guvern mamut, corupt și inept și forțele radicale care cresc. Să vii acum să declanșezi o luptă pentru putere internă pentru că nu facem toți frumos ca tine este iresponsabil.

Să vii acum și să propui membrilor ca ei să tragă pentru a convinge românii că suntem soluția și apoi să vină comitete externe să guverneze este greșit politic, periculos din punct de vedere democratic și iresponsabil pentru un Președinte.

Toate acestea se regăsesc într-un program pe care ni-l pui în față brusc, neconsensual. Ne dai un ultimatul că îl acceptăm sau pleci.

Dacian, aici este USR. Aici nu poate să meargă așa.”

Mesajul lui Dacian Cioloș

„Văd din nou colegi care se revoltă că ”sistemul” a pus, din nou, mâna pe partid și că „forțele întunericului” ne comandă, din nou, ce să facem. Am mai răspuns la întrebarea aceasta în campania internă pentru președinția partidului, atunci când colegul și contracandidatul meu Dan Barna a considerat de cuviință să mă caracterizeze ca fiind omul sistemului.

Și, venind vorba de președinție, trebuie să vă spun că de la preluarea mandatului nu am timp de altceva decât de stins incendii zilnice iscate din conflictele interne. Unele absolut lipsite de sens și de o imaturitate politică pe care o vom regăsi în fiecare sondaj public. Dar perfecte pentru a deraia întreaga construcție politică și a oferi celorlalte forțe politice oportunitatea de a ne submina constant. Am devenit o formațiune politică pasionată de viața internă de partid și captivă conflictelor interne atât de puternic încât uităm că misiunea noastră este aceea de a oferi alternative cetățenilor, nu de a ne certa și contra între noi.

Nu caut concordia perfectă, liniștea care acoperă probleme și ignorarea problemelor, dar numărul de mesaje prin care se critică fuziunea este uriaș și nu este zi în care să nu mi se spună că tabăra X i-a făcut ceva taberei Y și că, în consecință, trebuie să i se replice și că, indiferent de preț, mai presus de orice este atitudinea viguroasă împotriva altor colegi. Am încercat săptămâni întregi să construiesc un punct de întâlnire, o cale de mijloc și, deși propunerile au fost mereu bine primite, ele nu se puteau concretiza, pentru că se ajungea la oameni și, la noi, fiecare om este „omul cuiva” și atunci se surpă totul.

Acum, trebuie să dau explicații în cazul Ciprian Bucur. Sunt mai mult decât surprins de faptul că întreaga poveste a fost servită presei de noi înșine, ca urmare a frustrării naturale că politic nu a ieșit așa cum am decis noi, împreună. Au fost trei persoane audiate (Ciprian Bucur nu a făcut parte dintre ele) în Biroul nostru Național și a fost votat un candidat, la propunerea mea să avem aceste audieri și vot în BN. Am și transmis președintelui Senatului că Ciprian Bucur nu este susținut de USR și am prezentat mesajul și colegilor din BN. Însă postul de SGA la Senat nu este unul sigur și depinde de votul celorlalte partide, așa că PNL și PSD au pus pe cine au dorit ele, ignorând votul nostru din BN. De ce este asta o surpriză și de ce a devenit o poveste care dovedește că eu aș fi făcut altfel decât decizia noastră? Pentru simplu fapt că există o luptă în grupul de la Senat, pentru că există o luptă în grupul de la Parlament, după cum există în partid, în diaspora și în BN.

Personal, nu sunt afectat de articolele din presă, pentru că am fost făcut în fel și chip de-a lungul anilor și sunt obișnuit ca interpretarea să fie mai importantă decât realitatea, dar de ce oferim noi înșine muniție în acest joc politic îmi e imposibil să pricep. Cum îmi este dificil și să accept că o dispută internă poate degenera până la nivelul în care nimeni nu mai ține cont de nimic, nici de adevăr, nici de realitate, nici de efectul asupra organizației și, în general, de nimic și trage cu tot ce poate în cealaltă tabără, care este diabolizată și merită să dispară, pentru că reprezintă tot adversarul total.

Sunt împotriva unui astfel de mod de a face politică și pentru cei care caută lupte și adversari doar pentru a-și satisface orgoliul sau pentru a-și satisface șeful. Voi merge înainte și voi face ceea ce știu să fac, iar cei care cred în valoarea conflictului etern și a certurilor permanente nu au decât să își construiască realitatea așa cum și-o doresc. Suntem disonanți în ceea ce privește viitorul politic al acestei țări și eu nu cred că politica înseamnă ură și dușmănie, ci capacitatea de a oferi soluții și de a gestiona echilibrat momentele de tensiune și disperare.”

Ce conține programul lui Cioloș

  • Pregătirea USR pentru Guvernarea din 2024: pregătirea unui guvern alternativ („din umbră”), program de guvernare, echipă de politici publice și o nouă abordare în comunicare. „Îmi asum constituirea unei comisii compuse egal din 50% membri de partid (membri BN sau CP) și 50% membri din societatea civilă și mediul de afaceri, care până în luna aprilie 2022 să propună candidaturi alternative pentru portofolii guvernamentale, printr-un proces deschis și asumat politic la nivel de Birou Naţional și Comitet Politic. Aceeași comisie va lucra în prealabil cu Departamentul intern de Politici Publice pentru a analiza, dezbate și finaliza o structură de guvern suplă și modernă, cu un număr minim de ministere”, spune Cioloș
  • Transparentizare completă a modului de funcţionare a organelor partidului, începând cu activitatea Biroului Naţional, care trebuie să-și facă publice dezbaterile, concluziile si deciziile.
  • Reorganizarea departamentelor interne ale partidului, prin reorganizarea Secretariatului General USR (funcţia de Secretar General va fi reevaluată și scoasă la concurs).
  • Alegeri interne curate, transparente, auditabile. Finalizarea procesului de analiză a sesizărilor legate de alegerile din Diaspora,
    pe baza datelor necesare acestei analize. Prin decizie a BN, același proces poate fi iniţiat pentru oricare dintre alegerile desfășurate de la momentul fuziunii și până în prezent. 
  • Moratoriu pe toate acţiunile de excludere pe motiv de „delict de opinie”. Oprirea imediată a tuturor proceselor de excludere și de acuzare a colegilor de partid de trădare sau insubordonare. Delictul de opinie trebuie eliminat din comportamentul partidului nostru. 
  • Modificarea Statutului partidului. „Voi propune un calendar de declanșare a unui congres extraordinar și voi propune ca modificarea statutului să ia în considerare vot proporțional pe liste pentru toate organele colegiale (BL, BJ, BN) și limitarea funcţiilor la maximum două pentru un membru”, menționează președintele USR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri