România ocupă locul 40 în clasamentul mondial al statului de drept din 2023

Data actualizării: Data publicării:
Statue of justice,law concept
Foto: Profimedia Images

România ocupă locul 40 în „Indexul Statului de Drept” pe 2023, care măsoară nivelul la care 142 de ţări din lume aderă la principiile statului de drept, realizat de World Justice Project (WJP).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit raportului, publicat miercuri, Danemarca ocupă primul loc, urmată de Norvegia, Finlanda, Suedia şi Germania.

Statele aflate la baza clasamentului mondial privind statul de drept, potrivit WJP, sunt Venezuela, urmată de Cambodgia, Afganistan, Haiti şi Republica Democratică Congo, conform Agerpres.

La nivel regional, România ocupă locul 27 din 31 de ţări din Uniunea Europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi regiunea Americii de Nord (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii).

Pe primul loc în regiune se situează Danemarca, urmată de Norvegia şi Finlanda. Ţările cu cele mai mici scoruri din regiune sunt Grecia, Bulgaria şi Ungaria (locul 73 la nivel global).

World Justice Project constată, în cel de-al şaselea index elaborat consecutiv, că statul de drept s-a erodat din nou în majoritatea ţărilor în acest an, inclusiv în România.

Din 2016, aplicarea principiilor statului de drept a scăzut în 78% dintre ţările studiate. Factorul statului de drept care a scăzut cel mai mult între 2016 şi 2023 îl reprezintă drepturile fundamentale - în scădere în 77% din ţări, inclusiv în România.

În ultimii şapte ani, scorurile Indexului pentru Constrângeri asupra puterilor guvernamentale au scăzut în 74% dintre ţări, inclusiv în România. În întreaga lume, parlamentele, sistemul judiciar şi societatea civilă - inclusiv mass-media - au pierdut teren în ceea ce priveşte controlul asupra puterii executive, arată World Justice Project.

În două treimi dintre ţări (66%) scorul Indexului pentru Justiţie Civilă a scăzut în acest an, inclusiv în România. În acelaşi timp, scorurile pentru Justiţie Penală au scăzut în mai multe ţări în acest an (56%) faţă de anul trecut (55%).

1 este cea mai bună poziţie în clasamentul Indexului WJP privind statul de drept.

„Lumea rămâne prinsă într-o recesiune a statului de drept, caracterizată prin depăşirea puterii executive, restrângerea drepturilor omului şi sistemele de justiţie care nu reuşesc să satisfacă nevoile oamenilor”, a declarat cofondatorul şi preşedintele WJP, William H. Neukom. „Oamenii din întreaga lume plătesc preţul”, a mai spus el.

Organizaţia World Justice Project defineşte statul de drept ca fiind un sistem durabil de legi, instituţii, norme şi angajament comunitar care asigură: responsabilitate, legi corecte, guvernare deschisă şi justiţie accesibilă. Un stat de drept eficient reduce corupţia, combate sărăcia şi bolile şi protejează oamenii de nedreptăţi mari şi mici. Acesta stă la baza dezvoltării, a unei guvernări responsabile şi a respectării drepturilor fundamentale.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri