Revoltă în ALDE după ce președintele partidului a participat la un eveniment al PMP

Data publicării:
eugen tomac da mana cu daniel olteanu
Eugen Tomac (PMP) l-a invitat pe Daniel Olteanu (ALDE) să pună bazele unui „proiect comun” Foto: Facebook PMP

Membrii Biroului Politic Central al ALDE afirmă că preşedintele formaţiunii, Daniel Olteanu, a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP „fără a avea un mandat” din partea conducerii partidului. Precizările intervin după ce PMP a anunțat că invită ALDE să pună bazele „unui proiect comun” pentru consolidarea dreptei.

„Orice angajament şi orice declaraţii făcute de domnia sa în cadrul Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret a PMP au fost în nume personal, sub nicio formă în numele ALDE. ALDE nu şi-a exprimat vreun moment dorinţa de a realiza un proiect politic alături de PMP. Orice decizie privind angajamentele politice sau posibile alianţe politice trebuie să fie discutate şi agreate împreună cu membrii ALDE şi ai conducerii partidului, nu asumate pe persoană fizică”, se arată într-un comunicat transmis de membrii Biroului Politic Central al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.

Anterior, într-o postare pe Facebook, PMP anunţa că „în deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret, preşedintele PMP Eugen Tomac l-a avut ca invitat special pe Daniel Olteanu, preşedintele ALDE. Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul de care românii au atâta nevoie”, relatează Agerpres.

Editor : L.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri