Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, a declarat, miercuri, referitor la evaluarea care se va face membrilor Guvernului, că a fost conştientă încă de la preluarea mandatului că în orice zi poate interveni o remaniere, relatează News.ro.
„Fiecare ministru este consţient că este pus politic. Din prima zi când am venit în minister am fost conştientă de faptul că azi eşti, mâine, poate, nu mai eşti, din diferite motive. Se va face această evaluare, de fapt deja a început şi care va fi decizia partidului, decizia coaliţiei, noi o vom accepta”, a declarat Bran la sediul MTS.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, după şedinţa CEx, că se va discuta despre remanierea guvernamentală într-o şedinţă a CEx ce va fi convocată după referendumul pentru revizuirea Constituţiei de la începutul lunii octombrie. Dragnea a spus că va cere ca una dintre calităţile pe care trebuie să le aibă un ministru să fie buna comunicare, argumentând că un ministru care se teme de presă nu are ce căuta în Executiv. El a precizat că este nemulţumit de activitatea unor miniştri, dar nu a dorit să nominalizeze niciun membru al Guvernului.