Europarlamentarul Rareș Bogdan a vorbit la Digi24 despre anunțul premierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia România va da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție, dacă Viena se va opune din nou aderării României la Schengen.
„În momentul acesta, strategia diplomatică clasică nu mai are succes în ceea ce-l privește pe dl. Nehammer (cancelarul Austriei, n.r.), care continuă, alături de ministrul de Interne Gerhard Karner să jignească, să facă declarații împotriva României, folosind România ca o pavăză, ca o motivație falsă, pe un subiect al imigrației care macină Europa de Sud, dar nu din cauza României.
În momentul când din 27 de state, 25 susțin aderarea României, când președinta Comisiei Europene, președinta Parlamentului European, președintele Consiliului European, care vin cu declarații peste declarații de susținere a României în Spațiul Schengen, dar nu se întâmplă nimic, și riscăm ca la următorul consiliul JAI să ne fie refuzat din nou accesul, lucrurile trebuie pornite și pe o altă cale”, a spus el.
„Important este că CE a anunțat că susține cauza României”, a subliniat Bogdan, adăugând că România ar trebui să se alăture acțiunii deschise la CJUE de europarlamentarul Eugen Tomac.
Anterior, el a scris pe Facebook că „ar trebui instituit MCV pentru Austria, care, blocând accesul României în Schengen, libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor, încalcă Tratatele UE și nu respecta statul de drept, adică domnia legii”.
„Oricum, Comisia a constatat că îndeplinim condițiile din MCV încă din noiembrie 2022. Asta așa, pentru a constata că mai sunt două luni și se face anul. Încă ceva: după cum știm, există propunerea ca MCV să fie înlocuit cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept. Noi am votat Mecanismul de „condiţionalitate” în Parlamentul European în 2020, a intrat în vigoare în 2021 și permite suspendarea plăţii fondurilor UE unei ţări în care sunt constatate încălcări ale statului de drept care pot aduce atingere intereselor financiare ale UE. Blocarea aderării României la Spațiul Schengen dăunează intereselor financiare ale UE, afectând transporturile si mediul (dacă tot ne-am pus pe frunte Green Deal). Ca să nu mai vorbim de umilirea a milioane de români”, a scris liberalul pe Facebook.
Declarațiile sale vin după ce Ciolacu a declarat într-un interviu acordat publicației austriece Der Standard, că România va da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiție și va cere despăgubiri, dacă guvernul de la Viena se va opune din nou aderării României la Schengen.
„În cazul în care Guvernul austriac va insista să-și exercite abuziv dreptul de veto, ne vom apăra și noi interesul național și vom da în judecată Austria la Curtea Europeană de Justiției. Dacă nu vom găsi o rezolvarea amiabilă, Austria va trebui să suporte pierderile înregistrate de țara noastră”, a spus Ciolacu.
Editor : M.B.