Exclusiv Radu Mihaiu îi răspunde lui Nicușor Dan: „Podul Doamna Ghica nu va rezolva problema traficului. S-a mutat altundeva aglomerația”

Data publicării:
BUCURESTI - PMB - CONFERINTA - PASAJUL DOAMNA GHICA - 29 MAR 2023
Nicușor Dan și Radu Mihaiu. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a fost întrebat miercuri de primarul general Nicușor Dan, în emisiunea Jurnalul de seară, la Digi24, în cadrul ediției Săptămâna primarilor, care este impactul asupra traficului din zona Podului Doamna Ghica după investițiile făcute. Radu Mihaiu susține că nu a fost de acord ca acest pod să se construiască, însă este bucuros că a reușit să transforme șantierul început într-un pasaj. Cu toate acestea, edilul consideră că „față de momentul dinainte de șantier nu este mai bine” pentru că aglomerația doar „s-a mutat altundeva”. 

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: Care a fost impactul asupra traficului din zona podului Doamna Ghica după finalizarea investiției pe care am făcut-o împreună?

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 al Capitalei: Este un pod la care m-am opus. În 2018, am spus că acest pod nu trebuie să se construiască și că nu va rezolva problema traficului și că altceva decât pasajul Doamna Ghica trebuie făcut acolo. Am ajuns în 2020 cu șantierul început, cu picioarele podului ridicate și cu o perspectivă ca timp de 10 ani de zile ca acel șantier să rămână șantier. Sunt bucuros că am ajutat ca șantierul acela să se transforme în pasaj, pentru că el este mult mai bine să avem acest pasaj decât să fi rămas nelucrat. Ar fi fost mai bine să nu se înceapă deloc, dar dacă tot s-a început ne-am străduit, împreună cu primarul general, să-l finalizăm. Cred eu că din acest punct de vedere este un impact pozitiv pentru că șantierul început încurca foarte mult traficul. Față de momentul cu șantier e mai bine, față de momentul dinainte de șantier nu este mai bine, cred că am mutat aglomerația puțin mai încolo spre Delfinului. S-a mutat altundeva aglomerația. Impactul despre care vorbește primarul general este nedorit, dar aș vrea să-i reamintesc primarului general și faptul că împreună am insistat ca acest pasaj să poată susține și tramvai, pentru că el în proiectarea inițială nu putea să susțină tramvai. În acest moment, proiectarea de structură poate susține tramvai. Sigur că n-am pus șină de tramvai dintr-un capăt în celalalt al pasajului, dar odată ce se finalizează studiul de fezabilitate pentru tramvaiul de la Doamna Ghica către Petricani, atunci o să avem un tramvai care o să poată să meargă pe pasaj și care să unească un cartier dormitor Pantelimon cu cartierul de business al Bucureștiului Pipera așa încât oamenii să poată merge cu transportul în comun și nu cu mașina. Pentru că este una din mizele importante ale oricărui oraș ca din ce în ce mai mulți cetățeni să folosească transportul în comun și nu transportul cu mașina personală. Asta duce la scăderea calității vieții - traficul cu mașina personală. 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...