Radu Mazăre, atac la Victor Ponta: În mod normal şi onorabil, ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea PSD

Data publicării:
radu-mazare-facebook

„Este, într-adevăr, o stare de nemulţumire, sunt discuţii despre felul în care (partidul - n.r.) este gestionat la nivel central în această perioadă post-electorală. Dacă mă întrebaţi pe mine, şi eu unul sunt deranjat că sunt arătat cu degetul pentru eşecul lui Ponta sau pentru eşecul lui Dragnea. Eu, dacă aş pierde alegerile la primărie, a doua zi mi-aş depune mandatul şi în niciun caz nu aş arăta spre cei care sunt şefi de organizaţii mici, locale, că ei sunt de vină pentru pierderea mea”, a declarat Mazăre, la Curtea de Apel Bucureşti, înainte de procesul în care este implicat şi care se află pe rolul acestei instanţe, el fiind chestionat cum vede faptul că se vorbeşte de plecări din PSD.

Întrebat dacă Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia de la conducerea Partidului Social Democrat, Radu Mazăre a spus că „în mod normal şi onorabil, da”.

De asemenea, chestionat în ce "tabără" s-ar plasa, Mazăre a menţionat: "Nu ştiu încă, nu am luat o decizie, discut cu prietenii mei şi colegii mei. După cum ştiţi, la Constanţa suntem o echipă foarte strânsă şi foarte solidari unii cu ceilalţi, iar eu nu iau decizii de capul meu. Discut să văd ce vrea şi ăla şi ăla, în momentul în care avem o opinie cristalizată o luăm într-o direcţie cu toţii".

Primarul Constanţei a subliniat că nu a discutat, deocamdată, nici cu Marian Vanghelie şi nici cu Mircea Geoană, despre o eventuală intrare într-o formaţiune politică a celor doi.

E posibil să plece parlamentarii către această formaţiune. În orice caz, lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Adică nu mi se pare normal ca atunci când pierzi nişte alegeri să dai vina pe alţii”, a spus Mazăre.

Referitor la faptul că Marian Vanghelie a dat declaraţii la DNA în dosarul votului din diaspora, împotriva lui Liviu Dragnea, edilul Constanţei a spus că „nu trebuie să amestecăm politica cu justiţia, cu procurorii şi să facem în aşa fel încât să scăpăm de adversarii politici prin procurori şi prin dosare”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...