Racolările din Parlament, motiv de scandal. PNL: „Ați fost campionii traseismului”/ PSD: „În fiecare zi îi primiți, cum aveți tupeu?”

Data publicării:
orban simonis parlament_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Deputatul Emilia Meiroşu a trecut oficial în grupul parlamentar al PNL. Anunţul a fost criticat de social-democraţi: „PNL a început cu 69 de deputaţi, iar azi are 82 de deputaţi; deci principalul beneficiar al traseimului politic, cel puţin în Camera Deputaţilor, este PNL”, susţine liderul de grup al PSD, Alfred Simonis, potrivit Mediafax.

„Vă informez că Emilia Marlena Meiroşu, deputat ales în circumscripţia electorală 9 Brăila, va activa în cadrul grupului parlamentar al PNL”, a anunţat viceliderul deputaţilor liberali, Victor Paul Dobre.

Traseul politic al Emiliei Marlena Meiroşu, până să intre în PNL este: PSD pe listele căruia a fost aleasă, iar din mai 2018 a activat în partidul lui Ponta, Pro România.

Anunţul lui Paul Dobre a fost criticat de Alfred Simonis (PSD), care a spus că sunt 135 de primari PSD care au trecut la PNL.

 

„Vreau doar să constat că o dată cu încheierea listelor şi candidaturilor la locale s-a oprit şi traseismul primarilor dinspre PSD spre PNL, s-au oprit racolările făcute de PNL şi a început perioada de mercato la Parlamentul României. Vă e teamă de anunţata moţiune de cenzură şi începeţi să transferaţi parlamentari de la PSD fără nicio reţinere şi jenă”, a contracarat liderul deputaţilor social-democraţi.

În discuţie a intervenit şi liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Florin Roman, care a reamintit de ordonanţa de urgenţă 55/2014, care a permis traseismul politic, în urma căreia, în urma cu şase ani, mulţi primari PNL au trecut la PSD. „Ați luat 500 de primari în 2014. Ați fost campionii traseismului”, a declarat Roman.

„PSD a început prima sesiune parlamentară, în decembrie 2016, cu 155 de deputaţi. Azi grupul PSD are 125 de deputaţi. PNL a început cu 69 de deputaţi, iar azi are 82 de deputaţi. Deci principalul beneficiar al trasesimului politic, cel puţin în Camera Deputaţilor, este PNL. (...) Dvs în acest moment încurajaţi astăzi traseismul politic. Ne acuzaţi pe noi ca am făcut în 2014-2015, în timp ce voi faceţi asta astăzi. Unde e moralitatea de care vorbiţi? În fiecare zi primiţi traseişti. Cum aveţi tupeul să vorbiţi de moralitate?”, a intervenit Alfred Simonis.

În discuție a intervenit și deputatul USR, Cătălin Drulă.

„În materie de traseism, aveți dreptate și unii și alții”, a fost concluzia deputatului.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...