Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, este acuzat de primarii şi parlamentarii PSD că pune beţe-n roate primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene.
Ministerul Justiţiei a avizat negativ schimbarea legii incompatibilităţii. Modificările le-ar fi permis aleşilor locali să deţină în continuare funcţii şi în adunările generale ale acţionarilor din societăţile subordonate.
Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre spune că Robert Cazanciuc ar trebui să demisioneze dacă nu are curaj să schimbe legea. Peste o mie de aleşi locali, mai bine de o treime din total, riscă să rămână fără mandat după ce au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre, spune că Ministrul Justiţiei a respins modificarea legii incompatibilităţii aleşilor doar de frică.
„Legea este prost făcută Si nu are logică. Sacă primarul reprezintă Consiliul Local în faţa terţilor, în faţa tuturor, este normal ca eu să reprezint ca primar sau şef de consiliu județean sau consiliu local în regia în care consiliul este acţionar. Nu e normal ca un ministru care este al nostru... pe o chestiune care nu este logică, că nu-i cere nimeni să-l apere, să intervină în dosare, să schimbe procurori... Nu, cerem să schimbăm o chestiune care nu e logică dintr-o lege. Dacă lui îi e frică, atunci nu are ce căuta acolo”, a spus Radu Mazăre.
Şi vicepresedintele PSD Gabriela Firea a fost surprinsă de avizul negativ al Ministerului Justiţiei dat proiectului pentru modificarea legii incompatibilităţilor.
„La sfârşitul activităţii parlamentare, la sfârşitul lunii iunie, am avut o întâlnire între ministrul Robert Cazanciuc şi senatorii PSD, la grupul nostru, şI s-a ridicat această problemă. Domnul ministru Robert Cazanciuc a spus la acel moment că este favorabil modificărilor aduse şi transmise la acea dată de către Ministerul Dezvoltării de către vicepremierul Liviu Dragnea”, a spus Gabriela Firea, vicepreședinte PSD.
Gabriela Firea spune că legea trebuie schimbată În următoarea sesiune parlamentară.
„Daca nu s-a reușit cu acest proiect de lege de la nivel guvernamental, sunt convinsă că parlamentarii acum, la sesiunea care începe pe 2 septembrie, vor relua subiectul. Vom gândi un text care să fie și european, dar care să țină cont și de bunul simț al acestei situații”, a afirmat Gabriela Firea, vicepreședinte PSD
Aproape 1200 de aleși locali riscă să fie declaraţi incompatibili de Agenția Națională de Integritate pentru că deţin şi funcţii în societăţile aflate în subordinea primăriilor și a consiliilor județene.