Purtătorul de cuvânt al PNL, despre candidatura lui Ciolacu: „Nu are şanse foarte mari să câştige turul doi”

Data publicării:
ionut stroe face declaratii
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, nu consideră o surpriză anunţul lui Marcel Ciolacu, făcut în interiorul partidului, privind decizia de a candida la preşedinţie, dar spune că liderul PSD nu are şanse „foarte mari” să câştige turul doi al alegerilor.

„Mie mi se pare că trăim aşa un serial al lansării candidaturii lui Marcel Ciolacu, un serial care continuă. Astăzi avem episodul mesajului intern care, în mod evident, se vede foarte bine că este fabricat. Înţeleg că şi-a lansat în episodul precedent şi un site, o platformă în care îi întreabă pe români ce îşi doresc. Mi se pare cel puţin nepotrivit, dacă nu chiar jignitor să-i întrebi pe români după doi ani de guvernare în care ai fost prim-ministru ce îşi doresc, doi ani în care ai luat decizii, doi ani în care ai avut pretenţia că îi reprezinţi pe ei, drepturile şi interesele lor. Aşa că, din punctul meu de vedere, este evident că ţinteşte cea mai înaltă funcţie în stat”, a declarat Ionuț Stroe marți, pentru Agerpres.

„Încearcă să maximizeze şansele”

Potrivit acestuia, este „evident” că preşedintele PSD încearcă să crească „gradual” interesul pentru candidatura sa.

„Este, din punctul meu de vedere, doar o strategie pentru a ridica nivelul de aşteptare nu numai în interiorul PSD, dar şi în zona publică. Ştie foarte bine că şanse de a câştiga nu are - cel puţin în turul doi - foarte mari şi, în mod evident, încearcă să maximizeze aceste şanse, prezentându-ne, aşa, gradual, zi de zi, câte un episod. Probabil că va culmina acest serial cu Congresul PSD la care, în mod triumfal, susţinut de toţi colegii, va face publică opţiunea dânsului care este evidentă, din punctul meu de vedere, de foarte mult timp, nu de ieri de astăzi. Adică nu mi se pare o surpriză mesajul intern care se vede foarte clar este unul artificial lucrat”, a mai spus Ionuţ Stroe.

„Este un risc pe care Marcel Ciolacu şi-l asumă”

În opinia sa, mesajul transmis de Marcel Ciolacu social-democraţilor este unul „mobilizator” şi „vine să adune tot ceea ce înseamnă resursă PSD-istă în jurul candidaturii la preşedinţie, chiar dacă în turul doi şansele sunt mici”.

„Este un risc pe care Marcel Ciolacu şi-l asumă, pentru că, ştiţi foarte bine, a fost o perioadă în care îşi dorea, dar nu-şi dorea în acelaşi timp. Era oarecum destul de refractar la ideea de a asuma această candidatură, în egală măsură nu ar fi zis nu, probabil că orice fel de resursă din zona PSD-istă este absolut necesară să fie folosită şi mobilizată pentru această competiţie şi este normal pe undeva să-şi mobilizeze propriul partid”, a completat Stroe.

Anunțul așteptat al lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a transmis marţi un mesaj audio membrilor PSD, prin care îi anunţă despre decizia sa de a candida la alegerile prezidenţiale.

„Vă salut, sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre dumneavoastră am luat decizia să candidez la Preşedinţia României. Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD”, le-a transmis Ciolacu colegilor de partid.

Liderul social-democraţilor şi-a exprimat convingerea că PSD va reuşi să câştige scrutinul prezidenţial din acest an.

„Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din ultimii patru ani. Sunt sigur că împreună vom reuşi să recâştigăm Preşedinţia după 20 de ani”, a afirmat Ciolacu.

El şi-a anunţat colegii că la Congresul PSD de sâmbătă îşi va prezenta planul pentru România.

„Sper din toată inima să-mi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, a completat Ciolacu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...