PSD validează listele pentru alegerile europarlamentare, la comun cu PC şi UNPR. Cine sunt candidaţii social-democraţi

Data publicării:
pe 1

Social-democraţii validează joi listele de candidaţi la alegerile europarlamentare. Surpriza este actualul ministru al Comunicaţiilor, Dan Nica, decis să lase ministerul pentru un loc în Parlamentul European. Lista PSD va fi deschisă de europarlamentarii consacraţi: Corina Creţu, Daciana Sârbu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Paşcu şi Victor Boştinaru.

FOTO: europarl.europa.eu

Presa a vehiculat şi numele fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta nici nu a negat, nici nu a confirmat prezenţa pe liste, dar a spus că, orice ar fi, nu doreşte un loc eligibil.

Senatorul Mircea Geoană a vrut şi el iniţial un fotoliu de europarlamentar, dar până la urmă, a decis să nu candideze. Fostul preşedinte al PSD a fost nemulţumit că social-democraţii nu i-au putut garanta o funcţie mai înaltă la nivel european, cum ar fi cea de comisar european.

Pe liste comune cu PSD vor candida PC şi UNPR, care vor primi fiecare un loc eligibil. Protocoalele vor fi semnate la începutul săptămânii viitoare. Conservatorii au decis deja să îl propună pe actualul ministru pentru IMM-uri, Maria Grapini.

PSD şi-ar dori 15 locuri în Parlamentul European, faţă de 11 câte are în prezent, după demisia lui Adrian Severin.

Candidaţii PSD la europarlamentare:

Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor

Corina Creţu, europarlamentar

Daciana Sârbu, europarlamentar

Cătălin Ivan, europarlamentar

Ioan Mircea Paşcu, europarlamentar

Victor Boştinaru, europarlamentar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Benny Blanco, despre începutul relației cu Selena Gomez: „Mi-am spus că voi avea un copil cu această persoană...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Scenariu de coșmar pentru Europa: „Nu știu dacă putem să apărăm Moldova de o Rusie cu armata ucraineană...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile