PSD va sesiza, luni, CCR pe modificarea OUG 114, prin asumarea răspunderii de către Guvern

Data publicării:
psd

Social-democrații vor sesiza, luni, CCR privind modificarea OUG 114 de către Guvern, prin asumarea răspunderii. Marcel Ciolacu a precizat că acțiunea va avea ca efect suspendarea efectelor actului normativ până la soluționarea de către judecătorii Curții, scrie Mediafax.

Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu pe 23 decembrie, după plenul reunit al Parlamentului în care Exectivul și-a asumat răspunderea pe modificarea prevederile OUG 114, dar și pe Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2020.

„În cursul zilei de 30 (decembrie - n.r.) voi depune sesizarea privind OUG 114. E o sesizare pe formă, nu pe fond. Nu poţi să sari peste Parlament, cât timp 114 e la comisie, aproape de votul final. Cu alte cuvinte efectele ordonanței de urgență vor fi suspendate până CCR va da o decizie”, a explicat Ciolacu.

Schimbările aduse OUG 114/2018, vizează modificări în domeniul energetic, financiar-bancar, comunicații și fonduri private de pensii. Premierul Ludovic Orban a prezentat, în plenul reunit al Legislativului din 23 decembrie, ce va fi diferit.

„Proiectul de lege stipulează corectarea prevderilor vizate de domeniul energetic, financiar-bancar, domeniul comunicațiilor, fondurilor private de pensii. De asemenea, cuprinde o serie de măsuri exact cum cuprindea și OUG 114, în mai multe domenii de activitate, de la chestiuni legate de sporuri, până la diferite tipuri de reglementări privitor la cehltuielile care se efectuează în bugetul de stat, la momentul OUG 114 privitor la bugetul pe 2019 în legea pe care noi am propus-o Parlamentului, privitor la 2020”, a explicat Ludovic Orban.

În domeniul Energiei, Guvernul se angajează să reglementeze situația consumatorului vulnerabil. Totodată, a fost eliminată taxa de 2% pentru companiile din Energie.

Referitor la Pilonul II de pensii, Executivul abrogă prevederile ce obligă administratorii fondurilor să-și majoreze capitalul social. Prim-ministrul a prezentat amendamentele adoptate. Executivul a fost de acord cu acordarea sporului de condiții vătămătoare, în continuare.

Un alt amendament se referă la sumele acordate medicilor veterinari.

„De asemenea, am acceptat un amendament, știți că am prorogat cu un an de zile aplicare prevederilor prin care se acordă medicilor veterinari suma stabilită prin lege. În urma analizelor, a existat un supliment de fonduri, ca atare, am scos din lege amendamentul prin care s-a eliminat articolul care prevedea prorogarea până la data de 1 ianuarie 2021”, a adăugat Orban.

Guvernul a acceptat amendamentul USR și anume prorogarea termenelor de intrare în vigoare, de la 1 ianuarie 2020, a prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari și aleși locali.

El a mai spus că Guvernul a introdus în proiectul de lege interdicția de a cumula salariul obținut într-o instituție publică cu pensia care e acordată tot de sistemul public sau de alte forme de pensii.

Orban a prezentat un amendament referitor la excepțiile de la această prevedere.

„Sigur, aici am acceptat amendamente ca să arătăm că nu suntem lipsiți de realism. Am acceptat un amendament privitor la anumite excepții pe care o să le facem, în învățământul preuniversitar, în special cadrul rural, nu există cadre didactice, iar în cazul în care am interzice ca acești profesori pensionari să nu mai preda copiilor, practic am putea lăsa multe clase fără profesori. Deci, am acceptat această excepție”, a completat el.

O altă excepție se referă la asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități.

„Sunt situații în care membrii ai familiei cu pensionare pe limită de vârstă, se ocupă de mebrii ai familiei, și am putea lăsa persoane cu dizabiltăți fără asistenți personali”, a argumentat șeful Executivului.

Nu în ultimul rând, a fost introdus în actul normativ modificat ca, de la 1 ianuarie, să înceteze toate detașările din mediul privat în mediul public.

„Legat de interdicția cumulului pensiei cu salariul la stat, am mai făcut excepții la Școala Superioară de Aviația Civilă și la Academia Română, unde foarte mulți angajați sunt pensionari. E o formă de respect. Dar și acolo, pe o perioadă limitată”, a conchis Ludovic Orban.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...