Social-democrații au depus, la CCR, o sesizare de posibil conflict constituțional între Parlament și Guvern cu privire la faptul că Executivul a adoptat o Hotărâre pentru prelungirea stării de alertă fără a cere încuviințarea Legislativului.
“Din știința mea, a fost deja sesizată Curtea pe un posibil conflict (între Parlament și Guvern privind starea de alertă – n.red) și așteptăm data la care se va pronunța”, a declarat senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, în cadrul unei conferințe de presă susținute duminică la sediul partidului.
CCR dezbate joi o sesizare depusă de Avocatul Poporului privind câteva articole din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
“Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile menționate sunt neconstituționale, întrucât prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă se aduce atingere principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, deoarece o asemenea intervenție a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituțională”, arată instituția condusă de Renate Weber, într-un comunicat.
Întrebat ce mai poate face PSD după ce a fost prelungită deja starea de alertă, dacă CCR va stabili că Parlamentul nu poate să încuviințeze o Hotărâre de Guvern, Romașcanu a afirmat:
“Suntem pe teritoriul speculațiilor. O asemenea decizie trebuie cumulată cu legea care spune că restrângerea drepturilor fundamentale nu se poate face decât prin lege adoptată în Parlament. În acest moment, dacă Parlamentul nu va putea încuviința o Hotărâre de Guvern, va trebui cu certitudine ca starea de alertă să fie dată, chiar și prelungirea stării de alertă să fie date prin legi adoptate în Parlament”.
Redactor: Alexandru Costea