Protocoalele SRI vor fi desecretizate. Sentințe definitive de omor, crimă organizată, și corupție ar putea fi revizuite

Data actualizării: Data publicării:
171120_PLEN_REUNIT_02_iordache INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Victorie în Parlament pentru Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declasificarea protocoalelor cu SRI, cu 174 de voturi „pentru”, 92 „împotrivă” şi patru abţineri. Opoziția spune că va contesta legea la CCR pentru că multe persoane condamnate definitiv ar putea beneficia de revizuirea sentințelor, inclusiv condamnări pentru fapte cu violență, omor, crimă organizată sau corupție.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Un amendament adoptat de deputaţi în Comisia juridică prevede că, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Documentele la care face referire proiectul sunt centralizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea.

„Lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente care pun la dispoziţia Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr. 17/2005 a CSAT nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens”, prevede un alt amendament adoptat marţi.

Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

„Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei” - este o altă prevedere.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, proiectul fiind adoptat de Senat.

Sursa; Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...