Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a prezentat luni, înaintea ședinței coaliției, măsurile din energie pe care social democrații le-au convenit în ședința Consiliului Politic Național. Printre acestea se numără plafonarea prețului la energie și gaz la o valoarea mai mică decât cea stabilită anul trecut, dublarea volumului pentru care prețul este compensat și reducerea TVA-ului la 5%.
Potrivit legii adoptate anul trecut, prețurile au fost plafonate la cel mult 0.525 lei/kWh pentru energia activă și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gazele naturale. Propunere PSD prevede un plafon de cel mult 0,308/kWh pentru energia activă și 0,20 lei/kWh la gazele naturale.
„Propunem reducerea plafonului cu aproape 40% și la gaze și la energie electrică și dublarea volumului care este compensat și la energie și la gaze”, a declarat Radu Oprea.
În legea actuală, limita maximă pentru care se aplică compensarea este de aproximativ 307,83 kWh/lună la energia electrică și cel mult 2.762,51 kWh la gaze naturale.
„Aproape 90% dintre români ar beneficia de compensare prin măsurile propuse azi”, mai susține purtătorul de cuvânt al PSD.
Acesta a prezentat și alte măsuri cu care social democrații vor merge în ședința coaliției, programată la ora 17, la Parlament.
Măsurile propuse de PSD:
- Prețul energiei electrice se plafonează la 0,308 lei/kWh. Prețul gazelor se plafonează la 0,2 lei/kWh;
- Acordarea unei compensații de 0,29 lei/kWh pentru energie electrică și a unei compensații de 0,06 lei/kWh pentru gaze;
- TVA redus de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze de la 1 februarie atât pentru consumatorul casnic cât și pentru IMM-uri;
- Dublarea plafonului de consum până la care se aplică compensarea;
- Facturile greșite să se recalculeze fără penalități. În aceeași perioadă, debranșarea să fie interzisă; Penalizarea dură a oricărui abuz;
- Pentru IMM-uri și servicii esențiale (instituții publice, școli, spitale, creșe, infrstructură critică, cabinete medicale individuale și alte profesii liberale) - plafonarea prețurilor la energie la 0,700 lei/kWh (inclusiv TVA) și plafonarea prețului la gaze la 0,300 lei/kWh (inclusiv TVA);
- Supraimpozitarea, acolo unde se face profitul, nu doar la producător, ci pe tot lanțul; reglementarea marjei de profit pe tot lanțul.
„Credem că pe un termen foarte scurt, un an de zile, transformarea sau continuarea programelor care sprijină IMM-urile pentru a deveni și producător și consumator, prin acele panouri solare. Exemplu, un service auto, un mic depozit logistic, de ce nu și o școală, trebuie sprijinite să devină furnizori”, a mai declarat Radu Oprea.
Întrebat despre impactul bugetar, acesta a precizat că analiza va fi prezentată de ministrul Finanțelor, însă „sunt valori care pot fi suportate din bugetul de stat”. „Au fost identificate resurse”, a mai declarat Oprea.
Liderii coaliției urmează să discute măsurile propuse de PSD și PNL, de la ora 17.
Premierul Nicolae Ciucă anunța săptămâna trecută că de la 1 aprilie va fi aplicată o nouă schemă de ajutor în energie, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde și a bonusului de cogenerare pentru consum.
„În domeniul sectorului agricol si al industriei alimentare, vom lansa măsurile de sprijin la 1 februarie și le vom menține active până la data de 1 iulie. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale. Analizăm, totodată, la nivelul guvernului, introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie”, spunea premierul.
Florin Cîțu „este interesat de orice soluție pentru facturile la energie care nu discriminează și care se aplică unitar în toate sectoarele din economie”. Cîțu ar vrea o eșalonare a plății facturilor și un plan de investiții multianual, asumat transpartinic pentru a asigura securitatea energetică a României. „Soluții, cu bani de la buget pentru persoane fizice și companii, nu rezolvă problma structurală a prețurilor din energie”, e de părere fostul premier.
Editor : Robert Kiss