Proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi, semnat de 500.000 de români

Data actualizării: Data publicării:
semnaturi demisie

Vicepreşedintele PMP, Ionuţ Simionca, şef al filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a partidului, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că iniţiativa privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin a adunat deja aproximativ 500.000 de semnături la nivel naţional.



„Noi o să continuăm strângerea semnăturilor pentru propunerea legislativă care vizează alegerea primarilor în două tururi. Am reuşit până acum să adunăm aproape o jumătate de milion de semnături la nivel naţional şi vrem să ne atingem targetul de un milion de semnături”, a spus Simionca.

Ionuţ Simionca este de părere că o astfel de iniţiativă le-ar oferi şi tinerilor politicieni şansa de a câştiga în alegeri.

„Credem că este necesară modificarea legislativă prin care alegerea primarului se face în două tururi, este democratic, oamenii îşi pot exprima mai bine votul. (...) Alegerea primarului în două tururi aduce un plus de democraţie şi dă şansa tinerilor politicieni, care vor să facă o politică de calitate, să iasă în faţă şi să câştige alegeri electorale”, a mai spus vicepreşedintele PMP.

Campania de strângere de semnături pentru această iniţiativă legislativă a început în luna aprilie.

Președintele PMP, Eugen Tomac, explica atunci că scopul strângerii de semnături nu este depunerea unei inițiative cetățenești, pentru că proiectul de lege era deja depus în Parlament, ci întărirea mesajului.

Adoptat tacit de Senat (adică, fără niciun fel de dezbatere), în iunie 2016, proiectul privind revenirea la două tururi de scrutin în cazul alegerilor pentru primării figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din februarie 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025