Proiect de lege depus de PPUSL pentru implementarea referendumului din 2019
Data actualizării: Data publicării:
Parlamentarii PPUSL au depus un proiect de lege pentru a pune în aplicare deciziile validate prin vot popular la referendumul din 2019. Parlamentarii umaniști au depus un proiect de lege pentru modificarea OUG 57/2019 privind completarea Codului administrativ, proiect care prevede că Guvernul nu poate adopta ordonanțe de urgență în domeniul legilor constituționale, în domeniul infracțiunilor și pedepselor, precum și în domeniul organizării judiciare.
La referendumul din 26 mai 2019 românii au votat, în proporție de 85,91% pentru interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și pentru interzicerea posibilității Executivului de a adopta ordonanțe de urgență în domeniile menționate mai sus.
„Voința poporului este suverană, iar referendumul este una dintre modalitățile constituționale care consființesc această suveranitate. Noi am transpus această voință a românilor într-un proiect de lege”, a explicat deputatul Steluța Cătăniciu, inițiator al proiectului.