Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat miercuri, după votarea moțiunii de cenzură, că va propune forului competent al partidului ca deputatul Remus Borza să fie exclus din ALDE, scrie Agerpres.
"O să propun să îl excludem", a spus Tăriceanu. Deputatul ALDE Remus Borza a anunțat că a votat împotriva moțiunii de cenzură și că în acest fel riscă excluderea din partid, potrivit Agerpres.
"Am votat la vedere, conform directivelor partidului. Și, evident, am votat împotriva moțiunii de cenzură. Nu am găsit niciun temei sau un argument rezonabil și rațional pentru care să demitem un guvern pe care tot noi l-am pus în urmă cu cinci luni, să trimitem acasă un guvern care și-a făcut datoria față de țară, un guvern care a performat", a explicat Borza decizia sa, după ce și-a exprimat votul.
El a precizat că nu l-a anunțat înainte pe președintele ALDE despre intenția sa de vot.
"N-am anunțat. Nici nu văd de ce să anunț. Fiecare vot este al parlamentarului. Nu ar trebui să fie viciat, nu ar trebui să fie deturnat de către partid. Până la urmă suntem parlamentari ai României și evident că trebuie să avem propria noastră judecată și evaluare în ceea ce privește o hotărâre", a adăugat Borza.