Primul lider PSD care reacționează după eliberarea lui Liviu Dragnea: „S-a făcut dreptate. Dumnezeu nu-i lasă la greu pe oamenii buni”

Data publicării:
arsene si tristii

Liderul PSD Neamț Ionel Arsene a reacționat, joi, după decizia Tribunalului Giurgiu care a admis cererea de eliberare condiționată a lui Liviu Dragnea. „Dumnezeu nu uită niciodată, chiar dacă întârzie, și nu-i lasă la greu pe oamenii buni”, a scris președintele Consiliului Județean Neamț.

„Dumnezeu nu uită niciodată, chiar dacă întârzie, și nu-i lasă la greu pe oamenii buni! Azi, cu ajutorul lui și al justiției române în care am mereu încredere, s-a făcut dreptate și prietenul meu, Liviu Dragnea, a fost eliberat! Coșmarul  s-a încheiat! Îi doresc putere să uite cât mai repede tot răul care i-a fost făcut! Mă bucur că de astăzi este alături de familie și de cei dragi, așa cum au fost cu toții cu sufletul, zi de zi, alături de el!”, a scris Ionel Arsene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea acestuia de eliberare condiționată. Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri