Primul avertisment al premierului desemnat Ludovic Orban: Există riscul să nu se poată plăti salarii. E nevoie de un Guvern legitim

Data actualizării: Data publicării:
guv orban
Foto: Captură Facebook/PNL

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus, joi, la Parlament, lista cu miniștri și programul de guvernare. Orban a făcut apel la fiecare parlamentar să „nu dea curs boicotului pus la cale de oameni disperați care vor să își acopere urmele furăciunilor”. Premierul desemnat a declarat că învestirea Guvernului trebuie făcută cât mai repede, pentru a putea fi adoptată rectificarea bugetară, altfel existând riscul ca la nivelul administrațiilor locale să nu se poată plăti salariile sau indemnizațiile persoanelor cu handicap.

„În momentul de față sunt instituții și autorități care nu au bani pentru a încheia anul. Există riscul să nu se poată plăti salarii, indemnizații ale persoanelor cu dizabilități, riscuri ca autoritățiile locale să nu mai poată plăti căldura și lumina în școli. E nevoie de o rectificare care să asigure banii necesari”, a declarat Ludovic Orban.

De asemenea, Ludovic Orban susține că există mai multe domenii cheie unde este nevoie imediată de măsurile pe care le poate lua un Guvern legitim.

„Printre obiectivele imediate pe care le avem se găsesc lucruri extrem de importante. În primul rând OUG pentru restructurarea guvernului. Am redusc numărul de ministere iar obiectivul nostru e acela de a crea o structură suplă, eficientă. E nevoie de un gvuenr legitim pentru că pregătirea pentru iarnă nu a fost realizată. Pregătirea căilor de transport e aproape egală cu 0 (...) De asemenea avem urgență în ceea ce privește organizarea alegerilor. Trebuie să asigurăm alegeri libere și corecte. Nu în ultimul rând există situații în fiecare domeniu situații imediate care nu pot fi luate decât de un guvern legitim, învestit de Parlament: situația rezidențiatului, medicamentele, programul de vaccinare. În domeniul educației trebuie reglemntate cât mai rapid decizii privitoare la curiculă și organizarea de examen școlare.”

Ludovic Orban a afirmat că Guvernul PNL va construi autostrăzi „cu o viteză de trei ori mai mare decât s-au mișcat ei”.

Premierul desemnat susține că, în cazul în care Guvernul va fi învestit, va fi făcut imediat un audit extern care să ducă la o reorganizare a administrației centrale.

„Ne dorim un audit profesionist, serios, care să scoată la iveală disfuncționalitățile, problemele din sistem. Vă spun că intenția mea este să reorganizăm fiecare minister. Vom analiza pe fiecare agenție, autoritate care este cea mai bună structură. Vom adopta organigrame noi pe fiecare minister”, a mai spus președintele PNL.

Întrebat dacă ia în calcul concedieri din sectorul bugetar, în urma acestei reorganizări, Ludovic Orban a răspuns: „Există varianta de disponibilizare, evident”.

Ludovic Orban a făcut apel la fiecare parlamentar din partidele cu care nu a ajuns la un acord, să nu dea curs boicotului PSD, la votul de învestitură.

„Fac un apel către orice parlamentar la rațiunea bunul simț și patriotism. Nu dați curs boicotului pus la cale de oameni disperați care vor să își acopere urmele furăciunilor. Românii vă vor judeca aspru poziționarea fiecărei formațiuni politice și a fiecărui parlamentar”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul desemnat a precizat că nu va apela la instrumentul Ordonanțelor de Urgență decât în situațiile unde există o urgență imediată. În rest, Guvernul va emite proiecte de lege. De asemenea, Ludovic Orban le-a dat asigurări primarilor că programele PNDL nu vor fi oprite.

„PNDL merge înainte. Primarii trebuie să știe că PNDL 1 și PNDL 2 merg înainte și vor fi alocați banii. Ne dorim și un program PNDL3. Trebuie să existe însă o corelare între fondurile europene care vin să asigure o dezvoltare și programele locale. Astfel ăncât să nu se aloce bani pentru aceleași proiecte.”

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”