Programul de guvernare al Partidului Național Liberal. Ce măsuri propune Guvernul Orban

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Ludovic Orban vorbeste de nominalizarea pentru functia de comisar european a lui Nica si Plumb
Foto: InquamPhotos/Adriana Neagoe

Premierul desemnat, Ludovic Orban, le-a prezentat colegilor din Biroul Național documentul pe care îl va depune la Parlament și care conține măsurile pe care le are în vedere în situația în care guvernul său va fi învestit. Programul de guvernare are 65 de pagini și printre măsurile principale prevede corectarea legilor din domeniul Justiției, reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă și creșterea ratei de absorbție a fondurilor UE. 

Documentul prevede câteva obiective pe termen scurt: 

  • Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor politice programate în 2020 și reluarea dezbaterilor publice privind legile Justiției pentru corectarea lor în acord cu recomandările instituțiilor europene.
  • Restructurarea Guvernului și refacerea capacității administrative și a încrederii cetățenilor în instituțiile statului prin reașezarea structurilor de guvernare centrală și locală pe principiile eficienței instituționale și meritocrației administrative;
  • Tranziția de la modelul economic actual bazat pe creșterea consumului, fără asigurarea investițiilor necesare sustenabilității cheltuielilor publice, la un model economic care să stimuleze dezvoltarea economică bazată pe investiții și pe creșterea competitivității și productivității, având ca obiectiv prioritar diminuarea dezechilibrelor economice.

Obiective ale principalelor direcții de politici economice și bugetare

  • Finalizarea execuției bugetare pentru anul 2019 prin adoptarea unei rectificări bugetare care să limiteze depășirea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB și care să asigure resursele bugetare necesare funcționării tuturor instituțiilor publice și unităților administrativ teritoriale.
  • Definitivarea proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 cu obiectivul încadrării în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.
  • Revizuirea legislației din domeniul fiscal și economic pentru corectarea măsurilor adoptate în ultimii ani cu impact negativ pentru economie: energie, telecomunicații, sectorul bancar, Pilonul 2 de pensii, eliminarea supra-accizei la carburanți, taxarea part-time, split TVA etc.
  • Îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar (Hidroelectrica, Aeroporturi București), concentrarea investițiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău) și sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicații.
  • Creșterea și accelerarea absorbției fondurilor europene prin urgentarea procedurilor pentru realizarea proiectelor majore de investiții în infrastructură, sănătate și educație și pregătirea Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar european multianual 2021 – 2027.

Obiective principale de investiții publice

  • Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.
  • Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în Parteneriat Public – Privat.
  • Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.
  • Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027.

Măsuri urgente

  • Adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea Guvernului.
  • Asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie.
  • Nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României.
  • Rectificarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
  • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
  • Organizarea examenului de rezidențiat pentru absolvenții făcultăților de medicină.
  • Pregătirea infrastructurii de transport și a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.
  • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat.
  • Inițierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.
  • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraților de la 1 ianuarie 2020.
  • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.
  • Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene și pentru soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de infringement.

„Programul de guvernare al Partidului Național Liberal pentru anul 2020 are ca obiectiv general pregătirea reformelor necesare pentru intrarea României într-o nouă etapă, a modernizării în spirit european a instituțiilor și serviciilor publice. Principalele direcții de acțiune vor fi profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă.

Unul dintre obiectivele esențiale este reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice. Un audit al instituțiilor publice este obligatoriu, ca o premisă a modernizării administrației publice și a punerii funcționarilor publici în slujba cetățenilor. Transparenţa, integritatea, echitatea, profesionalismul și eficienţa sunt valorile pe care va fi reașezată administrația publică. Sistemul bugetar nu va mai fi rezervat incompetenţilor și pilelor, așa cum s-a întâmplat în guvernarea PSD.

Corectarea legilor din domeniul justiţiei este necesară pentru a se elimina modificările toxice promovate de PSD din ultimii trei ani. Justiția nu mai trebuie oprită la ușa Parlamentului, prin modificări în favoarea politicienilor cu probleme. Aceste acte normative trebuie să respecte cele mai înalte standarde europene, adică să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, ale Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, după o consultare publică amplă  cu practicienii din domeniu.

Sunt necesare măsuri urgente pentru a asigura o educație de calitate, desfășurată în siguranță. Toate instituțiile de învățământ trebuie să reprezinte medii sigure pentru elevi și profesori. Atingerea standardelor igienico-sanitare și de siguranţă la incendiu, paza permanentă și suficientă sunt obiective imediate.

România trebuie să devină o țară în care se construiesc spitale, cetățenii au acces la servicii medicale de calitate, iar cei care au grijă de sănătatea noastră se simt motivați și bine răsplătiţi. Grija față de pacient trebuie să iasă din zona declarațiilor de intenție, prin măsuri concrete care să vizeze inversarea piramidei serviciilor de sănătate, prin consolidarea medicinei primare și ambulatorii și asigurarea sustenabilităţii sistemului de medicină de urgenţă.

PNL are în vedere elaborarea unei strategii coerente de administrare responsabilă a resurselor naturale. Trebuie declarat război defrișărilor ilegale, iar protecția pădurilor trebuie să devină o prioritate.

Deciziile economice luate de cele trei guverne PSD au demonstrat ce consecințe nefaste poate avea o gândire economică axată pe beneficii pe termen scurt. Măsurile luate de PSD au provocat creșterea inflației, a ratei dobânzilor, a cursului valutar, a deficitului bugetar, a celui comercial și a celui de cont curent.

Creșterea economică din ultimii ani s-a bazat pe creșterea consumului, în timp ce contribuţia investiţiilor a fost aproape inexistentă. Au fost neglijate complet investiţiile în infrastructura de transport, școli și spitale, slăbind competitivitatea și încrederea în economia românească. Trebuie stimulată competitivitatea în economia românească prin interconectarea învăţământului superior, a cercetării-dezvoltării cu sectorul industrial și IT&C.

Avem în vedere măsuri pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor la buget și o administrare fiscală eficientă prin informatizare și digitalizare, proces în care depolitizarea și modernizarea ANAF vor juca un rol esențial.

Trebuie să refacem încrederea dintre stat și mediul de afaceri. Acest lucru este posibil doar prin dialogul cu mediul de afaceri, ignorat de guvernul PSD.

România are nevoie de politici responsabile, care să răspundă interesului naţional, pentru a-și valorifica resursele de gaze naturale și petrol, precum și capacităţile de producţie de energie din surse multiple.

Marea Neagră constituie o zonă de real interes prin prisma rezervelor de hidrocarburi identificate în zona maritimă off-shore. Este necesară exploatarea perimetrelor în condiţii în care să câștige atât România, cât și operatorii privați. Dacă vrem să adăugăm aceste rezerve la producția internă actuală, trebuie să renunțăm atât la lozincile populiste, cât și la negocierea lipsită de transparență.

În agricultură, este esenţial să ieșim din cercul vicios prin care exportăm materii prime, deci implicit și subvenţii, și importăm produse cu valoare adăugată ridicată.

Trebuie susținuți atât producătorii mici și mijlocii (pentru a asigura nevoile pieţelor locale), cât și marii fermieri (pentru a rămâne conectaţi la pieţele naţionale și regionale). Dorim să consumăm produse românești, dar acest deziderat trebuie atins prin măsuri adecvate economiei de piață.

Infrastructura de transport are un potenţial imens de stimulare a creșterii bunăstării și calităţii vieţii tuturor românilor. Integrarea efectivă a României în spațiul European de transport este modalitatea prin care coridoarele de transport vor deveni coloana vertebrală a dezvoltării economice a zonelor învecinate și nu vor rămâne simple linii trasate pe hartă, ca până acum.

Creșterea ratei de absorbție și utilizarea eficientă a fondurile UE vor deveni priorități, astfel încât România și cetăţenii săi vor beneficia pe deplin de avantajele statutului de stat membru UE. Aderarea la Zona Euro, cât mai curând posibil, în baza unor criterii temeinice și a unui calendar stabilit în mod realist, este un pas esenţial pentru dezvoltarea economică a României. Aderarea rapidă a României la Spaţiul Schengen este un alt obiectiv esenţial. Este vital ca toţi cetăţenii să se poată deplasa liber și să poată munci oriunde în spaţiul comunitar.

Avem ca obiectiv încheierea angajamentelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiţiei și luptei împotriva corupţiei. Însă, încheirea MCV trebuie să se facă pe baza unor progrese reale în ceea ce privește independenţa și eficienţa sistemului de justiție românesc.

Politica externă trebuie să aibă drept linii directoare întărirea și extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum şi creșterea rolului şi efortului României în Uniunea Europeană, respectiv în NATO.”

Programul complet poate fi consultat aici PROGRAM-DE-GUVERNARE-PNL

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...