Primele indicii despre motivarea CCR în cazul „Dragnea premier”

Magistrații Curții Constituționale au decis, joi, că nu pot admite sesizarea Avocatului Poporului pe articolul din Legea nr. 90/2001 care interzice condamnaților penali să fie membri ai Guvernului. Indicii despre motivele care i-au determinat pe judecătorii CCR să adopte decizia pot fi găsite în comunicatul de presă emis ulterior, dar şi într-o decizie a Curţii din 2005.

Curtea Constituţională arată că sesizarea Avocatului Poporului asupra Legii nr. 90/2001 a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece au fost ridicate probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare ce intră în competenţa Parlamentului.

„Pentru adoptarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, în esenţă, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare ce intră în competenţa Parlamentului”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.

Din același document, putem afla că decizia a fost luată cu majoritate de voturi, ceea ce înseamnă că au existat şi voturi împotrivă.

Curtea Constituţională a respins, joi, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea nr. 90/2001, care împiedică persoanele condamnate să ocupe funcţii în Guvern. La ultimele termene nu s-a format o majoritate pentru admiterea sau respingerea sesizării, cauza fiind amânată de patru ori.

Precedentul din 2005

Acum 12 ani, pe când CCR era condusă de Ioan Vida, magistrații constituționali s-au pronunțat, prin decizia nr. 449/15 septembrie 2005, asupa a două legi: Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și, atenție, Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Atunci, ca și acum, CCR a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate ridicată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București. Unul dintre motive: „Curtea constată, în acord cu cele statuate şi prin Decizia nr.1 din 12 ianuarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.129 din 17 iunie 1993, că nici o prevedere legală nu dă instanţei de drept constituţional dreptul de a da dispoziţii Parlamentului în sensul modificării anumitor texte de lege, întrucât prin aceasta s-ar înfrânge principiul separaţiei puterilor”.