Primele declarații ale lui Liviu Dragnea, după ce DNA a cerut să primească 7 ani și jumătate de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
180515_DRAGNEA_ICCJ_04_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: Inquam Photos/ George Călin

La finalul termenului de marți de la Înalta Curte de Casație și Justiție din dosarul angajărilor fictive, termen la care au avut loc pledoariile finale, iar DNA a cerut instanței să-i acorde o pedeapsă de 7 ani și 6 luni, liderul PSD a declarat că nu este vinovat și că el muncește în folosul comunității de peste 20 de ani.

180515_DRAGNEA_ICCJ_04_INQUAM_Photos_George_Calin
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

La ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, jurnaliștii l-au întrebat pe Liviu Dragnea dacă este optimist după termenul de astăzi. „Nu este vorba de optimism, că nu poate să-ți dea nimeni niște ani pierduți”, a răspuns liderul PSD.

„Aveți conștiința curată în această poveste?”, au continuat jurnaliștii, întrebare care l-a deranjat pe șeful social-democraților. „Asta nu este o poveste. Poate poveste e pentru dumneavoastră. Pentru noi, cei care suntem târâți în acest proces, este o experiență de viață pe care nu și-o dorește nimeni și pe care nu o doresc la niciun dușman. Sunt oameni care au fost acolo în sală care au viețile distruse, care au psihicul distrus, care au o problemă în familiile lor, târâți aicea pentru ce, pentru niște afirmații însăilate într-un rechizitoriu făcut având o singură țintă politică și anume eu”, a spus Dragnea.

Nu am comis niciuna din presupusele fapte pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”, a subliniat liderul PSD.

Referindu-se la o declarație susținută în fața magistraților, când aceștia au vrut să afle de la toți inculpații dacă, în cazul în care sunt găsiți vinovați, sunt dispuși să presteze muncă în folosul comunității, Liviu Dragnea a spus: „Am solicitat achitarea și am mai spus că eu muncesc în folosul comunității de peste 20 de ani de zile”.

Întrebat cum își explică atunci faptul că unii dintre inculpați au recunoscut acuzațiile care le-au fost aduse, Dragnea a răspuns, cu o grimasă: „Ăsta era subiectul? Că au recunoscut acuzațiile?”.

Cât despre pedeapsa cerută de procurorul DNA în cazul său, liderul PSD a comentat: „DNA, pentru mine vrea pe viață. Pentru mine și pentru alți lideri politici, vrea pe viață”.

„Pentru că se dorește să se continue cu această serie de abuzuri, cu această justiție făcută cu probe contrafăcute, cu amenințări și cu înscenări. Dar, așa cum am spus mai devreme, să nu fim foarte încruntați, până la urmă instanța decide”, a mai spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD i-a acuzat, totodată, pe jurnaliștii care insistau cu întrebări privind un eventual verdict de vinovăție de influențare a Justiției. „Eu nu vreau să influențez Justiția așa cum faceți dumnevoastră și mulți de aici. Niciodată nu mi-am permis să-mi dau cu părerea despre ce va face instanța, dar toate afirmațiile, toate comentariile, toate protestele au un singur scop: să încerce să influențeze decizia instanței”, a spus Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”