Primar PSD către Grindeanu: Nu vreau să-mi ia Iohannis apărarea
Data actualizării: Data publicării:
Primarul comunei argeșene Albota, social-democratul Ion Dumitru, i-a cerut premierului Sorin Grindeanu să analizeze unele prevederi ale proiectului Legii salarizării. Edilul adaugă că nu-și dorește ca președintele Klaus Iohannis să-i ia apărarea, potrivit Agerpres.
„Aș vrea să vă uitați asupra Legii salarizării, pentru că nu este permis ca aparatului propriu al primarului să-i stabilească salariul Consiliul Local. Eu cred că cel care muncește cu aparatul propriu din primărie cunoaște cel mai bine cât muncește fiecare. (...) Nu l-am votat pe Iohannis, nu vreau să-mi ia el apărarea — că l-am văzut la televizor că, vai-doamne, ne poartă de grijă nouă, administrației locale. Și nu-mi place. Să ne poarte de grijă cei pe care i-am votat și i-am susținut”, a spus Ion Dumitru, care este și președintele Asociației Comunelor din Argeș.
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit miercuri, la Mioveni, cu reprezentanți ai administrațiilor locale din județul Argeș.