Drumul coloanei oficiale a fost tulburat de un bărbat care a sărit în faţa maşinilor, ca să îi dea o petiţie preşedintelui.
Eforturile bărbatului au fost rasplătite. Petiţia a ajuns în mâna preşedintelui Traian Băsescu, care l-a şi lăudat. „Zece oameni de ar fi în ţara asta cu curajul dumitale, ţara asta nu ar mai merge aşa rău”, a spus președintele.
După incident, Traian Băsescu a asistat la slujba religioasă de la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva, alaturi de cinci mii de crestini. Serviciul religios a fost oficiat de Înalt preasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La finalul slujbei, preşedintele s-a dus în mijlocul credincioşilor. Le-a spus „Hristos a înviat” și s-a fotografiat cu câțiva dintre ei.
Oamenii au avut şi urări pentru Traian Băsescu. „Domnu' preşedinte, multă sănătate şi numai bine vă dorim! Suntem alături de dumneavoastră oriunde”, i-a spus o femeie.
„Mulţumesc mult, şi eu alături de dumneavoastră, că ştiu că v-a fost greu, dar de acum a trecut greul”, i-a răspuns șeful statului.
După slujbă, Traian Băsescu a împărţit cozonac unor copii și a primit cadou o icoană.