Președintele Klaus Iohannis va primi miercuri un premi pentru „merite deosebite în sprijinirea statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei" din partea unei asociații apropiate partidului Angelei Merkel. Distincţia îi va fi înmânată de preşedintele Fundaţiei Hermann Ehlers.
Organizaţia are printre obiective promovarea educaţiei civice în spiritul democraţiei şi libertăţii, fiind apropiată de Uniunea Creştin Democrată, partidul cancelarului Angela Merkel. Prin acest premiu, creştin-democraţii germani marchează contribuţia unor personalităţi politice la promovarea principiilor libertăţii şi democraţiei.
Un jurnalist Deutsche Welle a explicat că printre cei care au mai primit acest premiu se numără Jean Claude Juncker și fostul cancelar Helmut Kohl.
„În România, lupta împotriva corupţiei a continuat într-un mod convingător sub preşedinţia lui Klaus Iohannis, iar mesajele preşedintelui pentru susţinerea statului de drept au fost de la început foarte clare. Klaus Iohannis se află într-o galerie selectă de personalităţi care au mai primit premiul Herman Ehlers: actualul preşedinte federal Joachim Gauck, dar şi fostul cancelar Helmut Kohl, actualul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi fostul campion mondial la box Vitali Klitschko, politician ucrainean şi primarul capitalei Kiev. În cazul lui Klaus Iohannis, un premiu important, primit pentru merite deosebite în garantarea statului de drept şi sprijinirea luptei împotriva corupţiei”, a spus Robert Schwartz.