Preşedintele CNCD: V. Dăncilă nu a confirmat prezenţa la audierea din 20 februarie
Data actualizării: Data publicării:
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării va organiza în 20 februarie audierea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu declaraţia pe care a făcut-o la un post de televiziune. Premierul nu a confirmat prezența la audiere, a anunţat, sâmbătă, președintele Consiliului, Csaba Asztalos.
„Deocamdată nu a confirmat. Din surse publice știu că se deplasează la Bruxelles și în măsura în care își manifestă dorința să fie prezentă personal la audieri, luni o să luăm în discuție acest aspect și am putea să reprogramăm audierea. În măsura în care nu există această solicitare, audierea va avea loc marți, premierul, ca oricare alt cetățean, având posibilitatea să depună un punct de vedere”, a declarat la RFI Csaba Asztalos.
El a adăugat că în astfel de cazuri contează atitudinea persoanei după săvârșirea unei posibile fapte de discriminare şi că scuzele publice și regretul sunt luate în considerare.
„Am avut discuții cu fel și fel de formatori de opinie de la data declarației și unii spun că exagerăm pentru că este o exprimare care se folosește în mod curent în societate. Probabil că se folosește, dar nu cred că este o exprimare corectă. Însă în astfel de spețe relevantă este funcția persoanei respective. Nu orice cetățean este premierul României. Fiind o persoană cu înaltă demnitate publică influențează comportamente în societate și atunci are o responsabilitate mai accentuată în exprimare și rigoarea este mai importantă în cazul unor astfel de persoane”, a subliniat preşedintele CNCD.
Premierul Viorica Dăncilă a susţinut joi seară, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că „şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept „autişti” pe cei care „dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.