Poprire pe conturile lui Daniel Constantin, în contul datoriei către Dan Voiculescu
Data publicării:
Instanţa a admis solicitarea ANAF de poprire a conturilor deputatului Daniel Constantin, în contul datoriei pe care acesta o mai are către Dan Voiculescu, condamnat, în 2014, la zece ani de închisoare în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. Decizia nu este definitivă, potrivit news.ro.
„Respinge excepţia dreptului material la acţiune invocată de debitor prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu debitorul Voiculescu Dan şi terţul poprit Constantin Daniel. Menţine poprirea înfiinţată de creditoare prin adresa de înfiinţare a popririi nr. MBR_DEC – 0001471-2016/12.12.2016 asupra disponibilităţilor băneşti datorate de terţul poprit Constantin Daniel debitorului Voiculescu Dan”, se menţionează în decizia Judecătoriei Buftea, instanţa care a judecat procesul deschis de ANAF.
Decizia poate fi atacată în cinci zile de la comunicare.
Contactat, sâmbătă, de News.ro, Daniel Constantin a spus că nu i-a fost adusă la cunoştinţă decizia instanţei.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a cerut instanţei să stabilească ce sumă îi mai datorează fostul ministru Daniel Constantin lui Dan Voiculescu, din cei 295.000 de euro împrumutaţi de la omul de afaceri în urmă cu aproape zece ani, pentru a putea fi preluaţi în contul prejudiciului din dosarul ICA.
Dosarul care are ca obiect validarea unei popriri a fost înregistrat la Judecătoria Buftea în 27 februarie şi a fost deschis de ANAF, în calitate de creditor, în timp ce Dan Voiculescu este debitor, iar Daniel Constantin este terţ poprit.
La momentul deschiderii procesului, Daniel Constantin spunea că nu are conturile blocate de ANAF, dar că se află de un an în discuţii cu reprezentanţii instituţiei, fiind vorba de o procedură normală, la care se aştepta, iar el va urma calea care va fi decisă în momentul în care se va stabili procedura de recuperare în instanţă. ”Discut cu cei de la ANAF de mai bine de un an de zile. Este o procedură pe care o aşteptam, speram să o instituie ceva mai de mult. Este încă un pas pe care-l fac în recuperarea unui prejudiciu stabilit de instanţă. După ce se va stabili, se va termina această etapă procedurală, adică acel proces, atunci lucrurile vor intra în normal”, spunea Daniel Constantin.
Daniel Constantin a scris în declaraţia de avere din iunie 2016 că a împrumutat de la Dan Voiculescu 295.000 de euro. Din această sumă, Daniel Constantin a împrumutat 100.000 de euro în 2007 şi trebuia să îi restituie, în tranşe, în perioada 2008-2016. Suma de 195.000 de euro reprezintă un împrumut luat de Daniel Constantin de la Dan Voiculescu în 2008, pe care trebuie să îl ramburseze, în tranşe, în perioada 2008-2017.
În dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitive, în 8 august 2014, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe fostul director al ICA Gheorghe Mencinicopschi la opt ani de închisoare, pe fostul director al ADS Corneliu Popa tot la opt ani de închisoare şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând, prin decizia definitivă din 2014, confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.