Fostul premier PSD critică în termeni duri modul în care s-a desfășurat congresul extraordinar de sâmbătă al social-democraților, arătând că partidul „a fost capturat de Grupul de la Teleorman” și îndemnându-i pe foștii colegi să lase „teama și iubirea pentru funcții” și să spună ceea ce așteaptă de la ei cei care i-au votat.
Victor Ponta invocă alegerile pentru șefia PSD din 2005 și 2010 pentru a face o comparație cu cele întâmplate sâmbătă la Sala Palatului.
„PSD a fost capabil să organizeze și în 2005 și în 2010 Congrese deschise, cinstite, cu vot democratic. Și a respectat rezultatul (chiar dacă foștii lideri au pierdut cu acele ocazii)! Și asta a dovedit capacitatea de regenerare în momente dificile și mentalitatea democratică”, arată fostul președinte al PSD, într-o postare pe contul său de Facebook.
Ponta susține că sâmbătă s-a pus capăt acestui exercițiu democratic al votului liber și arată că Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu au fost sancționați „brutal”.
„Acum PSD a fost capturat de Grupul de la Teleorman. Sâmbătă s-a pus capăt brutal acestui exercițiu democratic absolut necesar pentru un partid care este votul liber. Dacă la tine în curte furi voturi și bagi pumnul în gură celor care au ceva de spus, cum te vei raporta la restul societății?! Nicu Bănicioiu și Ecaterina Andronescu au fost singurii care au avut curaj să spună ceea ce gândeau 90% din cei din Sala Palatului și au fost sancționați brutal pentru asta”, scrie Ponta pe Facebook.
În final, ex-premierul își îndeamnă foștii colegi care gândesc precum Andronescu și Bănicioiu, să lase „teama și iubirea pentru funcții” și să spună ceea ce așteaptă de la ei cei care i-au votat.