Primul parlamentar care s-a grăbit să prindă avionul spre linişte şi relaxare a fost Steliana Miron, chiar dacă pentru asta a lipsit de la votul pentru şefia SIE. Contul de Facebook al senatorului PNL a fost invadat cu fotografii din vacanţa petrecută în Indonezia.
Exemplul a fost urmat şi de alţi colegi din Legislativ. Şerban Nicolae, senator PSD, a postat fotografii din Turcia, unde a mers alături de familie.
Cu poze din Turcia s-a lăudat pe reţelele de socializare şi Florin Secară, deputat PNL. El şi-a petrecut cele câteva zile de vacanţă împreună cu soția și copiii.
Sunt şi parlamentari care au preferat relaxarea în ţară. Deputatul liberal Cristina Pocora are pe contul său de Facebook fotografii de pe litoralul românesc.
Strategia aleşilor este simplă. “Ei vor să se umanizeze, vor să devină nişte personaje ca noi, să ne recunoastem în ei, vor să devină un fel de personaje populare. Să se vorbească despre ei prieteneşte. Nu este o strategie rea. Din punct de vedere al marketingului politic este o strategie bună, dar depinde şi ce spui”, este de părere Dumitru Borţun, specialist în comunicare.
Totuşi, specialiştii atrag atenţia că efectele pot fi cu totul altele.
„Dacă dai prea multe imagini cu loisir (timp liber, n.r.), cu statul cu burta la soare, dai prea multe imagini mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, dai prea multe imagini din far niente, din a nu face nimic, în loc să dai imagini cu tine în acţiune, s-ar putea să-ţi dăuneze”, mai spune Borţun.
Obiceiul postărilor din vacanţă nu este unul nou printre politicieni. William Brânză, fost candidat din partea ecologiştilor la Preşedinţie, a petrecut în 2014 câteva zile într-o vacanţă în Africa, unde s-a fotografiat printre elefanţi. Şi Victor Ponta a postat fotografii din concedii. Anul trecut, de exemplu, a publicat o poză în care apare, la Neptun, alături de soţia sa şi de cei doi copii.