Ministru al Comunicaţiilor până recent, deputatul PSD Dan Nica a fost cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul Poşta Română. Acuzaţiile procurorilor se refereau la mandatul lui Dan Nica din perioada 2000 - 2004, dar ancheta s-a înceiat cu neînceperea urmăririi penale.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, liberalul Eduard Hellvig, a fost acuzat de ANI de incompatibilitate. Justiţia încă nu s-a pronunţat definitiv în cazul său. Eduard Hellvig a renunţat la postul de deputat în Parlamentul României pentru un fotoliu la Bruxelles, iar acum se află pe locul 6 pe lista de eurocandidaţi ai PNL.
Mircea Diaconu candidează ca independent după ce a fost exclus de pe lista PNL. În 2012, a renunţat la mandatul de senator în urma deciziei irevocabile de incompatibilitate dată de ÎCCJ. ANI susţine că aceeaşi sentinţă a instanţei nu-i permite lui Mircea Diaconu să mai candideze pentru o funcţie eligibilă timp de 3 ani de zile.
Fost ministru al IMM-urilor, conservatoarea Maria Grapini, s-a disociat de scandalul în care colegul său, Gheorghe Coman, a fost prins luând mită pentru a pregăti un eveniment în onoarea sa. A susţinut că nu-l cunoaşte pe deputat, deşi au solicitat împreună informaţii despre dosarele „persoanelor expuse politic" și au fost și fotografiați împreună la un eveniment.
Fost membru PNŢCD şi PNL, acum democrat-liberal, Orest Onofrei a fost acuzat, în 2002, că a lovit şi ucis cu maşina un copil de 8 ani. A primit un an de închisoare cu suspendare, sentinţă de care a fost absolvit în 2007.
Nici oferta pentru parţialele ce vor avea loc simultan cu scrutinul europarlamentar nu este tocmai curată. Fostul tenisman Ilie Năstase ar fi aproape de o candidatură din partea PC, deşi prestaţia sa la conducerea Federaţiei Române de Tenis a intrat în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe fondul unor nereguli financiare.